La sfârștitul meciului Rapid – Dinamo (1-1), antrenorul secund al formațiunii din Giulești, Adrian Matei, a declarat că mulțumește prezenței suporterilor pe stadioane și că este deja pregătit să joace următorul meci de acasă la Mioveni.
,,În primul rând trebuie să le mulțumim suporterilor pentru efortul pe care l-au făcut și astăzi de a venit la meci și de a ne susține. A fost un meci foarte frumos, chiar dacă nu am reușit să câștigăm, un meci în care ne-am creat ocazii în ambele reprize, asta este… Trebuie să mergem mai departe, să acumulăm puncte și să ne împlinim obiectivul.
Chiar vreau să transmit organizatorilor ca suporterii să fie lăsați să arunce cu fumigene, măcar 5 minute înaintea meciului, 5 minute la pauză și 5 minute la final, iar toată lumea este mulțumită. Terenul clar va fi suspendat, dar asta este ne-am obișnuit, vom merge la Mioveni probabil”, a spus Adrian Matei, la conferința de presă.
Întreaga declarație poate fi ascultată accesând înregistrarea de mai jos.
Reporter: Cristian Barbu