După ce Cristi Pustai a fost demis după ce a ratat startul noului sezon și play-off-ul sezonului trecut. Formațiunea din Buzău își caută acum un nou antrenor.
Comitetul Executiv al clubului din Crâng s-a reunit astăzi, iar după cum toată lumea se aștepta, Cristi Pustai a fost demis de pe banca tehnică.
Din opt meciuri jucate în noul sezon, formațiunea Buzău a câștigat 4 partide, a remizat una și a pierdut trei, cu Pustai pe banca tehnică.
Pe lista oficialilor clublui se află favorit Mihalcea, însă se poartă discuții în paralel cu Grozavu și Lincar.
Meciul împotriva celor de la Unirea Constanța, i-a pus capac lui Pustai
Penultima clasată a campionatului Ligii a 2-a, Unirea Constanța, a învins FC Buzău cu scorul de 3-1, după ce echipa lui Pustai a avut o prestație foarte proastă pe terenul de joc.
“Vioară” favoritul serii la Buzău
Totodată, blatistul Ion Viorel, este favoritul serii la Buzău, după ce mai multe persoane importante din Buzău au anunțat public susținerea antrenorului buzoian.
,,Gloria Buzău are nevoie de un restart, iar singurul om care poate uni echipa și suporterii în spatele unui ideal comun este Ion Viore”, a declarat deputatul Romeo Lungu.
Contactat de noi, Romeo Lungu susține că fostul antrenor al Gloriei Buzău, merită încă o șansă, chiar dacă a fost implicat într-un dosar al pariurilor sportive și a destrămat echipa în urmă cu câțiva ani.