Leather Brigade, trupa tinerilor ce cântă în stilul Damage Case, au fost prezenți în studioul Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Fluier Final” din 26 septembrie.
Membrii trupei Leather Brigade, Tudor Săvulescu, Alex și Cristi, au trecut pragul studioul Sport Total FM pentru a ne povesti de ce au ales muzica heavy metal.
,,Fiecare avem o poveste separată despre cum am ajuns în punctul acesta. La mine a început totul de la o vârstă fragedă. Undeva prin Clasa a 5-a, m-a înscris mama mea la ceva cursuri de folk, chestii de tip Phonix, Pasărea Colibri, cam de acolo a început să pornească. Mă distram cântând acele chestii, însă nu era ceva unde mă simțeam sută la sută în largul meu.
Mai apoi a urmat să primesc prin calsa a 8-a, o chitară electrică, nu am fost foarte încâtat de cadoul acesta, eu având în plan să primesc alte chestii. Chitara aceea a stat și a adunat ceva praf până la un moment dat, când undeva la radio am auzit Seek & Destroy de la Metalica și acela a fost efectiv un trigger, atunci s-a declanșat ceva în creier și am decis că vreau să cânt la chitară ca acela. Acela a fost reperul și încă este un reper destul de solid pentru mine”, a spus Tudor Săvulescu, la Radio Sport Total FM.
Au vârste fragede, cuprinse între 18 și 22 de ani, însă talentul lor este unul aparte.
Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.