Adrian Mihalcea, noul antrenor al Chindiei Târgoviște, a intervenit telefonic la Radio Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Fluier Final” din 7 iunie, pentru a discuta cu realizatorul Narcis Drejan, despre revenirea în Liga 1.
Chiar dacă Emil Săndoi mai avea contract cu gruparea din Târgoviște până la 15 iunie, acesta și-a luat rămas bun de la club mai devreme cu o săptămână.
Adrian Mihalcea, cel care în ultimul sezon a pregătit-o pe Unirea Slobozia, a semnat astăzi contractul cu Chindia Târgoviște. Acesta își propune să ducă echipa la un alt nivel, față de prestația echipei din sezonul precedent.
,,Totul s-a petrecut destul de repede, în ultimele zile au fost negocieri, iar astăzi s-a concretizat această mutare. Nu mi-a luat foarte mult, știam ceea ce îmi doresc. Chiar și cei de la Slobozia știau ce îmi doresc și s-au bucurat în unanimitate pentru mine. Este o nouă provocare, este pasul pe care l-am dorit să-l fac după ce am reușit la Unirea Slobozia. Astăzi a fost cel mai ușor lucru pe care l-am avut de făcut, a fost să semnez un contract, dar de acum va urma munca, presiunea și mult streț, dar cu aceste lucruri mă împac foarte bine.
Oamenii nu își mai doresc să joace un baraj pentru a rămâne în prima divizie. Chindia își dorește să aibe o poziție net superioară față de cea de anul trecut, iar pentru acest lucru necesită multă muncă”, a spus Adrian Mihalcea la Radio Sport Total FM.
Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.