Constantin Budescu semnează cu Sepsi Sf. Gheorghe. Ce salariu va încasa lunar

Constantin Budescu s-a reorientat rapid după despărțirea de FCSB și va semna azi cu Sepsi Sf. Gheorghe, a anunțat patronul clubului Laszlo Dioszegi, la Sport Total FM.

Mijlocașul a semnat un contract valabil pe 6 luni, până în această vară, cu opțiune de prelungire. Totuși, Dioszegi crede că Budescu poate să mai prindă un transfer în afara țării, la cei 32 de ani ai săi.

“Astăzi așteptăm să semneze și Budescu, am primit răspuns că vine. Nu a fost greu să-l convingem, Budescu vine la noi pentru că știe că e seriozitate și normal că vrea să arate lumii că încă e fotbalist. Mie-mi plăcea de mult de Budescu și dacă joacă bine, din vară sau poate peste un an, se mai poate transfera în străinătate. Nu putem să vorbim că e bătrân”, a declarat Laszlo Dioszegi.

Totodată, patronul lui Sepsi Sf. Gheorghe a dezvăluit cât va încasa lunar Budescu.

“Sincer noi nu avem secrete. 10.000 de euro e plafonul salarial. La vară stăm jos, vedem. Dar până atunci nu putem să-i oferim bani mai mulți. Nimeni nu are mai mult la Sepsi”, a explicat Dioszegi.

 

 

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -