Ciprian Marica: ,,Dacă joci pentru bani și nu ai pasiune, fotbalul devine un chin. Realitatea din spatele scenei e cumplită!”

Fostul fotbalist Ciprian Marica, a intervenit telefonic la Radio Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Fluier Final” din 3 decembrie, pentru a discuta cu realizatorul Narcis Drejan, despre decăderea fotbalului românesc.

,,Trebuie să ajutăm jucătorii și să îi facem să înțeleagă că trebuie să fie pasiunea, dar mai ales plăcerea. Dacă nu este plăcere și te chinui sau faci asta din nevoia neapărată de bani, nu o să poți ajunge niciodată la alt nivel, va fi un chin. Atunci când fotbalul devine un chin, este și neplăcut ochiului.

Știți că este mentalitatea aceea că dacă jucătorului îi este foame, acesta trage, dar nu este domnule adevărat, dacă îți place ceea ce faci o să reușești. Mie mi-a plăcut ceea ce am făcut, pe lângă faptul că am reușit să câștig și bani din ceea ce am făcut. Banii au venit ca o consecință că practicam fotbalul cu pasiune și aveam ambiție să reușesc. Este foarte trist, dacă joci pentru bani și nu ai plăcerea, și pasiunea pentru ceea ce faci, fotbalul devine un chin.  

Sincer nu mi-am dat seama că fotbalul românesc este într-o cădere liberă. Când m-am întors în țară ca jucător, mi-am dat seama cât de jos suntem și faptul că nu avem o luminiță de care să ne legăm, din păcate totul se întâmplă și în fotbal, acum ori niciodată, nu avem un plan. Echipele nu au un plan stabilit, nu știu nici bugetul pe anul viitor, nu te poți baza, nu știi pe ce salariu îi poți face contract unui jucător pe perioadă mai lungă, este cumplit, credeți-mă, realitatea din spatele scenei e cumplită”, a spus Ciprian Marica la Radio Sport Total FM.

Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -