Florentin Pera, fostul antrenor al SCM Râmnicu Vâlcea și actual antrenor la CSKA Moscova, una dintre cele mai puternice echipa la nivel feminin în handbalul european, a intervenit telefonic la Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Execuții Matinale” din 2 decembrie, pentru a discuta cu realizatorii Daniel Nazare și Gabriel Maricescu, despre evoluția sa de la CSKA Moscova.
,,Sunt acasă la Timișoara, am avut o bine meritată vacanță, iar într-o oră mă pregătesc să merg la Campionatul Mondial din Spania, am fost invitat de către președintele Federației de handbal Ruse pentru perioada 3-6 decembrie, să fiu alături de dânsul la primele două meciuri ale naționalei Rusiei, din grupă.
M-am simțit onorat că după 5 luni de antrenorat în Rusia, dl. președinte Shishkarev mi-a făcut acestă invitație, în condițiile în care noi am început pregătirea cu jucătoarele care au rămas acasă și nu participă la Campionatul Mondial, este un lucru care mă onorează și mă motivează pentru ce am eu de făcut”, a spus Florentin Pera la Radio Sport Total FM.
Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.