Cluburile din Liga 1 o duc tot mai rău din punct de vedere financiar, iar unele se află la limita supraviețuirii. Cel mai recent exemplu îl reprezintă CFR Cluj, campioana ultimelor 4 sezoane, care vrea să intre în insolvență pentru a scăpa de datoriile uriașe care s-au acumulat.
Helmuth Duckadam propune înăsprirea criteriilor de acordare a licenței în Liga 1, considerând că doar așa valoarea campionatului poate să crească. De asemenea, fostul portar al Stelei a spus, în direct la Sport Total FM, că dacă drepturile de televizare nu ar exista, jumătate dintre echipele din prima ligă românească ar dispărea.
“Cineva are impresia că am ceva cu FRF. Nu am nimic, pe bune că n-am nimic, dar foarte multe lucruri pleacă de acollo. Cum am mai spus, licențele: trebuie să ne asumăm sau să avem curaj si să dăm licențe acelor echipe care pot duce un campionat. Unele echipe, nu că se retrag, dar sunt ca și retrase, pentru că intră în insolvență, n-au plătit jucătorii de 5-6 luni, e un campionat bolnav. În momentul în care facem un contract unui antrenor, să aibă stabilitate. Din păcate, mergem tot mai jos. Va rămâne o amintire acea perioadă când aveam 2-3 echipe în cupele europene, unele în grupele Champiosn League.
Dacă nu luăm taurul de coarne de acolo de la licențiere… Ai echipă? Ai stadion? Poți să asiguri salariile un an de zile? Dacă nu, mulțumim frumos de participare. Eu cred că de acolo începe totul.
Avem echipe de Liga 2, care sunt puternice financiar. Să zicem Petrolul Ploiești, dau doar un exemplu. Promovezi din ăia care pot să ducă un campionat la bun sfârșit.
Mie îmi e drag și mai ales că sunt aproape de mine, iar Liceul Sportiv din Clinceni îmi poartă numele, dar e foarte greu pentru o echipă cum e Clinceni să suporte nivelul primei ligi. Dacă n-ar fi drepturile de televizare, jumătate din campionat s-ar retrage. Norocul nostru e că avem aceste drepturi consistente și multe echipe trăiesc din ele. Fotbalul nu mai atrage sponsori, nu mai atrage lumea”, a explicat Helmuth Duckadam.
Întreaga discuție poate fi ascultată mai jos.