AUDIO | Sergiu Stancu despre antrenorat la Trafic Sport: “Rolul nostru ca antrenori este să-i ajutăm pe sportivi și să le oferim toate informațiile și reperele de care au nevoie.”

Sergiu Stancu (antrenorul naționalei masculine de volei) a fost invitat la Trafic Sport, cu Horațiu Sima și Răzvan Toma.

“Noi încercăm, mai ales în momentele în care apare puțină tensiune în sală sau pe teren, să rămânem cât mai calmi și cât mai lucizi. Din punctul meu de vedere, rolul nostru ca antrenori este să-i ajutăm pe sportivi și să le oferim toate informațiile și reperele de care au nevoie. Mă bucur că acest lucru se vede și că, ca staff, nu vorbesc doar despre mine, ci despre toți colegii mei, am reușit să facem un lucru bun pentru băieți. Vorbesc de Cristian Inhoff, colegul care antrenează acum la Steaua, și de cei din stafful meu: Radu Mandache, Panos Turizis și Adelin Ilinca. Toți au încercat să contribuie la performanță. Ne bucură în toate felurile.”

Secund, Cristian Inhoff, un argentinian cu care a lucrat ani de zile, un antrenor deja cunoscut în România. A antrenat la Zalău, acum este la Steaua, un bun cunoscător al lotului autohton și un om cu experiență. Apoi avem scouterul, cel care face statistica în meciuri: Panos Turizis, grec, care a mai lucrat și la Ploiești acum câțiva ani, când am câștigat împreună o cupă și un campionat. Un om foarte cunoscut în volei, cu multe informații necesare. Și, bineînțeles, Radu Mandache, preparatorul fizic, care are un merit important în această performanță. Am jucat șapte partide în două săptămâni, cu două meciuri în două zile, iar partea fizică a contat enorm. Iar Adelin Ilinca, responsabil de recuperare și refacere — masaj, terapie, tot ce înseamnă recuperare pentru un sportiv de performanță — a fost esențial, mai ales în această succesiune de meciuri.”

obiectivul nostru era să ieșim din grupă

“Acest lucru, vă dați seama, ne bucură foarte mult. Sigur că se putea și mai bine, este loc de mai bine, și ne doream să mergem chiar și mai departe. Dar să nu uităm cum a început această campanie: obiectivul nostru era să ieșim din grupă. Am reușit, ba chiar am trecut încă o fază, am egalat performanța precedentă și am jucat din nou în sferturile de finală ale unui Campionat European. Am întâlnit Franța din nou. Să nu uităm că, în ultimii trei ani, în cele patru partide directe, suntem echipa care a bătut campioana olimpică de două ori. Am jucat de patru ori cu francezii și am câștigat de două ori. Nu e puțin lucru, mai ales că Franța a jucat finala Campionatului European.

Grupa noastră, cea de la Cluj, a fost extrem de dificilă. Am spus-o și înaintea competiției: am jucat cu locurile 8, 10 și 12 mondial la momentul începerii turneului. Din grupa noastră s-au calificat patru echipe din șase, iar trei dintre ele — noi, Franța și Germania — au ajuns în sferturi. Germania a reușit să bată Bulgaria, la Sofia, 3–2, în fața a 13.000 de oameni. Noi am făcut 3–2 cu Germania, pierdut 15–13, am bătut Franța, am bătut Turcia și am mers mai departe. Grupa noastră a fost o grupă cu trei sfert-finaliste, ceea ce, din punctul meu de vedere, nu e deloc puțin lucru.”

Ascultă tot interviul aici: