AUDIO | Amir Kiarash a fost la C.M. și ne povestește la Trafic Sport: “Asta este Mondialul la Los Angeles: fără atmosferă.”

Prietenul redacției noastre, Amir Kiarash ne ține la curent cu cele mai noi știri sportive, la Trafic Sport, cu Răzvan Toma.

Prezent la Mondiale, în Mexic și Statele Unite, Amir Kiarash ne povestește cum a fost: „O să încerc să fiu cât mai concis, să nu plictisesc lumea. Am fost acolo, într‑adevăr, la meciul din faza grupelor. Am aterizat la Los Angeles, unde atmosfera de Mondial lipsește cu desăvârșire. Pot să spun că există o atmosferă mai puternică în București decât în Los Angeles. Nu am o explicație concretă pentru treaba asta. Los Angeles este un oraș foarte, foarte mare – peste puterea de înțelegere a cuiva care nu a fost niciodată acolo.

Eu am mai fost în Los Angeles, iar prima dată m-a copleșit. Acum, mai puțin, dar ca să înțelegeți: ziua de meci arăta în felul următor. Cel puțin două ore până la stadion. După părerea mea, singura alternativă ca să reduci drastic timpul este să ai un elicopter. Nu există altă soluție. Deci două ore dus.

Timpul petrecut la meci, plus redecontrolul, plus ieșirea… după aceea încă trei ore, cel puțin. Avem deja cinci ore. Iar după meciul Bosnia–Elveția am stat patru ore pe drumul de întoarcere, pe o autostradă unde se circula cu viteza melcului – ca să vă faceți o imagine, exact cum se circulă între stațiunile montane din România în perioada sărbătorilor.

Asta este Mondialul la Los Angeles: fără atmosferă.

Cu totul, țin minte că meciul s-a jucat la ora 12, ora locală. Eu m-am trezit la ora șapte dimineața și m-am întors în cameră la ora șapte seara! Ăsta este Mondialul la Los Angeles: fără atmosferă. Atmosfera există doar în jurul stadionului, care este impresionant. Este cel mai scump stadion construit vreodată: 5,5 miliarde de dolari. Ați auzit bine – nu milioane, ci miliarde.

În schimb, în celălalt oraș unde am văzut meciul Iran–Egipt, lucrurile sunt mult mai aproape de gustul microbiștilor. Orașul este mult mai compact. Era o atmosferă mult mai frumoasă de Mondial, pentru că suporterii se adunau toți în centrul orașului, unde era și un ecran uriaș.

M-a impresionat că am văzut acolo un medic al Mexicului, iar transmisia era inclusiv în limba spaniolă. Practic, era un stadion în aer liber. Erau mii de mexicani în jurul acelui ecran. Deci depinde unde vezi Mondialul.”

Ascultă tot interviul aici: