Antrenorul celor de la Farul, Ioan Ovidiu Sabău, a explicat, la Execuții Matinale, cu Gabriel Maricescu și Daniel Nazare, cum poate reveni Denis Alibec în circuitul echipei naționale. Fostul mijlocaș a refuzat să anunțe obiectivul Farului în noul sezon.
„M-a surprins Alibec prin modul în care se pregătește, Larie la fel, până acum nu sunt probleme. M-am descurcat cu Chipciu și Nistor, care erau la final de carieră și au prelungit-o. Același lucru le-am zis și celor trei (n.red. – Alibec, Larie, Vînă): să se gândească la cariera lor, la viitorul lor, pot să o continue frumos. Alibec nu are probleme, cum s-a pregătit până acum, la fel o face și aici. Poate deveni iar unul dintre cei mai eficienți atacanți și să revină la echipa națională. Valoare individuală are, doar că nu a arătat bine din motive pe care el le știe. Dacă se pregătește așa cum a făcut-o până astăzi și nu se accidentează, poate reveni la națională. Depinde de el să fie eficient, de mine, de cum îl pregătesc, de sistemul de joc, dar rămâne un fotbalist foarte bun.
”Obiectivul încă nu l-am stabilit”
Obiectivul îl voi stabili după ce voi vedea meciurile amicale, să cunosc echipa, dar și în funcție de ce jucători aducem. E clar că au fost probleme. Dacă nu poți să bați Metaloglobus, ajungi la baraj. Trebuie să analizăm, iar jucătorii trebuie să realizeze că, dacă nu poți să dai gol unor adversari modești, au greșit și ei și trebuie să se reseteze puțin.
Avem și jucători de la Academie, foarte talentați. Au nevoie de o altă abordare din punct de vedere fizic, pentru a face pasul la nivel de seniori, dar au mare calitate. Totuși, trebuie să ai un nucleu de bază, 7-8 jucători buni, care să ducă greul, iar cei tineri să nu resimtă prea mult presiunea”.

