„Steaua 1986” – patru decenii de la marele triumf de la Sevilla

Articol scris de Lect. Univ. Dr. de istorie Florian Olteanu

Echipa „militară” Steaua București a fost văzută mai mult ca un outsider decât ca o revelație a competiției continentale contând pentru Cupa Campionilor Europeni. Presa din Barcelona a avut îndrăzneala să tipărească pe prima pagină a ziarelor pentru 8 mai, deja titlurile cu victoria Barcelonei înainte de a începe partida. Legende ca Jose Ramon Alexanko, portarul Uruti deja urmau să apară comentând despre succesul Barcelonei. Despre jucătorii români Marius Lăcătuș, Helmuth Dukhadam sau despre antrenorul-jucător Anghel Iordănescu, informațiile erau lapidare. Erau cei pe care „îi bătuse Barcelona”. Evident, scenariul nu s-a confirmat, Steaua a învins și surpriza în Spania a fost totală.

Pentru Steaua, Emerich Jenei, antrenorul de geniu al fotbalului românesc, a gândit următoarea formulă: Duckadam, Iovan (cpt.), Belodedici, Bumbescu, Bărbulescu, Balint, Bălan ( a fost înlocuit în minutul 75 de către antrenorul-jucător Anghel Iordănescu), Boloni (a primit un cartonaș galben), Majearu, Lăcătuș (a primit un cartonaș galben), Pițurcă ( a fost înlocuit în minutul 107 de către Marian Radu II).

Pentru Barcelona, au evoluat: Uruticoechea, Gerardo, Migueli, Alexanko ( antrenat după 1990 Universitatea Craiova), Alberto (a primit un cartonaș galben), Munoz, Alonzo,Schuster (cpt., a fost înlocuit în minutul 85 de către Moratalla), Pedraza, Archibald ( a fost înlocuit de către Pichi Alonso, în minutul 106), Carasco.

Meciul FC Barcelona-Steaua București s-a încheiat cu un scor „alb” de egalitate (0-0) atât la capătul perioadei regulamentare cât și după prelungiri. Zeița Fortuna a făcut ca atacantul român Marius Lăcătuș să înscrie primul gol pentru Steaua în acea finală. Rataseră deja doi fotbaliști ai Stelei, Majearu și Boloni. FC Barcelona, ratase și ea prin Alexanko și Pedraza. Pentru Steaua București, a marcat Balint iar Pichi Alonso a ratat pentru Barcelona. Helmut Dukhadam în zi de grație să apere trei lovituri de la 11 metri!

Golul lui Balint a aprins speranțele. Apoi, a venit Marcos. Dacă dădea gol, seria de lovituri continua, dacă el rata, Steaua lua Cupa Campionilor Europeni.

„Apără Duckadam! Suntem finaliști! Am câștigat Cupa!” a strigat atunci, emoționat vizibil, regretatul Teohiarie Coca Cosma. El a fost comentatorul partidei. Duckadam a apărat și al patrulea penalty consecutiv! A fost recordul mondial fotbalistic, neegalat până astăzi.

În data de 17 decembrie 2025, s-a disputat finala Cupei Intercontinentale. PSG a jucat contra lui Flamengo. Matvey Safonov, portarul rus al lui PSG, a reușit să apere, deși avea o fractură la unul din brațe, 4 din 5 lovituri de departajare. Portarul Stelei de la Sevilla, Helmuth Duckadam rămâne însă cu recordul de a fi apărat patru penalty-uri consecutiv, fără să primească gol.