Adrian Fetecău a fost invitat în studio Sport Total FM la Fluier Final cu Narcis Drejan și ne-a spus despre cât de greu i-a fost cu Irina Fetecău, fata lui, jucătoare de tenis; despre grupul Vouă, pe care l-a fondat în 1982 și despre lansarea cărții cu numărul 10, un roman, de data asta, ficțiune, după ce a scris 9 despre sport, despre anii petrecuți în radio, la Radio România Actualități.
“Să sperăm că vocea nu mi-a îmbătrânit. Anii au trecut și peste mine; au devenit amintirii cei 30 de ani petrecuți la microfonul Radio România Actualități, ca membru al redacției Sport. Am coordonat emisiunea între ’97 și 2000, am și comentat de pe alte stadioane, apoi au urmat acele meciuri extraordinare, când trezeam lumea, nu ca să mă laude o realitate, cu meciurile pugiliștilor noștri de peste ocean, când boxau pentru titlu mondial, am început cu Doroftei, apoi am continuat cu Lucian Bute, 11 meciuri Lucian Bute, Adrian Diaconu, chiar și Jo Jo Dan, deci au fost niște amintiri extraordinare. Au fost și șapte ediții ale jocurilor olimpice la care am participat, începând cu Atlanta ’96, dar la un moment dat trebuia să se sfârșească totul din acest punct de vedere.
Așadar de trei ani jumate am ieșit la pensie de la Radio România Actualități, dar n-am ieșit la pensie din fenomenul sportiv, încerc să mă țin la curent cu absolut tot, pentru că dacă începând de când erai copil și te iei sportul popular, e greu să renunți la bătrânețe, să zicem așa.
Grupul Vouă, a fost prima dragoste, să-i spunem așa, ’82, după ce aveam vreo 4-5 ani petrecuții la Mișcarea Culturală Studențească la Politehnica din București, am înființat grupul Vouă, care, iată, în martie la anul, va sărbători 44 de ani de la înființare și aș putea spune, pentru cei care nu știu, că grupul Vouă se află la a 4-a formulă, normal, în atâția ani s-au produs multe schimbări și ultima formulă este cea mai longevivă, pentru că suntem în această formula de actori profesioniști, băieți și fete, de aproape 15 ani, dar s-au mai schimbat lucrurile prin televiziune, dar spectacole am tot avut, dovadă pagina noastră de Facebook, Compania Teatrală, vă dați pe secțiunea foto acolo și veți vedea multe imagini de la spectacolele noastre din toată țara.”
Ascultă aici tot interviul:

