Carmen Bunaciu a fost invitată telefonic la emisiunea “Execuții matinale”, de la Sport Total FM, unde a vorbit despre performanțele fantastice obținute de David Popovici la Campionatele Mondiale din Singapore.
Popovici a cucerit medalia de aur în probele de 100 m liber și 200 m liber, devenind primul înotător din istorie care reușește de două ori “dubla” la probele respective. Sportivul nostru a cucerit aurul și în 2022, la Budapesta.
De asemenea, la 100 m liber, Popovici a stabilit un nou record european, cu timpul de 46 sec 51/100, la doar 11 sutimi distanță de recordul mondial deținut de chinezul Pan Zhanle.
Despre performanțele de excepție obținute de David a vorbit și Carmen Bunaciu. Fosta mare înotătoare a României a aplaudat la scenă deschisă prestațiile lui David și are încredere că acesta va doborî recordul mondial anul viitor, la Campionatele Europene:
„A fost o zi extraordinară, nu doar pentru David, cât și pentru noi cei care l-am privit, l-am admirat și l-am susținut. Toate meritele lui David și echipei sale. Am avut multe emoții. Nu e ușor nici pe canapea, în fața televizorului. A fost într-adevăr o finală extraordinară în care David a putut să pornească foarte. A accelerat mai devreme decât de obicei și și-a menținut un avans până la final. O victorie categorică, mult mai clară decât disputa din semifinale.
David este un talent deosebit care a fost cultivat și antrenat în cele mai mici detalii. Iată că el reușește să-și îmbunătățească performanțele. A avut un record mondial în urmă cu 3 ani, acum a mai progresat 35 de sutimi, ceea ce înseamnă foarte mult când vorbim despre recorduri mondiale. Mai sunt 11 sutimi până la recordul stabilit de Pan Zhanle. Probabil va fi doborât cu proxima ocazie, poate la Campionatele Europene de anul viitor, de la Paris.
L-am auzit pe David fiind bucuros că nu a depășit acum recordul mondial, pentru că și-a lăsat un obiectiv în așteptare. La vârsta lui, la 21 de ani, să ai asemenea palmares… Este un palmares de excepție! Când dau timpul înapoi, la vârsta lui, eu abia atunci câștigam prima medalie la Mondiale, bronz, în 1982, care și atunci a fost o mare bucurie pentru mine și toți cei din jurul meu.
S-a schimbat natația mondială în ultimii 40 de ani. S-au egalizat clasamentele, s-au mai strâns. Tot mai multe țări sunt prezente pe podium. Sunt campioni din diferite țări, nu mai există doar câteva națiuni care fac legea, așa cum se întâmpla în trecut cu SUA, Australia, Republica Democrată Germană sau China.”, a spus Carmen Bunaciu, la Sport Total FM.
Ascultă aici interviul integral: