Echipa României de polo pe apă feminin Under-16 a ocupat locul 11 la Campionatul European de la Istanbul, după o victorie cu 10-9 (2-3, 3-2, 4-2, 1-2) în fața Ucrainei, miercuri, în meciul pentru locurile 11-12. Cele două echipe s-au mai confruntat și în grupe, duminică, când Ucraina a câștigat cu 14-12.
Pentru România, antrenată de Matilde Risso, au marcat Bianca Elisei (3 goluri), Raluca Manolache (2), Ilinca-Maria Paveliu (2), Sara-Maria Pascu (2) și Giulia Maria Stan (1). La Ucraina, au înscris Elizaveta Așanina (3), Elizaveta Tereșcenko (2), Viktoria Rudnik (2), Maria Țîgankova (1) și Diana Mazur (1).