AUDIO | Marius Avram: “Când vin arbitrii străini la meciuri în România, jucătorii au un comportament diferit față de orice arbitru român”

În cadrul Execuții Matinale de astăzi, de la Sport Total FM, Marius Avram ne spune, printre altele și despre desemnarea lui István Kovács la finala UCL.

Mai în glumă, mai în serios, l-am întrebat pe “Guru” care mai este situația cu Leo Grozavu, acesta a spus: “Nu… Am vrut să-i dau în telefon, dar să știi că m-am luat cu treabă și am uitat și după aceea, trecuse prea mult timp, dar probabil va mai exista o dată viitoare și am să vorbesc cu el. Asta pentru că îmi place genul ăsta de critică umoristică, în care nu se jignește nimeni, nimeni nu este atacat așa, la modul urât, ci pur și simplu oamenii își exprimă nemulțumirea față de unele lucruri pe care le spun eu.

Trecând la lucrui mai serioase, am discutat despre István Kovács, Marius Avram ne spune despre acesta: “Păi, întotdeauna e diferit ceea ce se întâmplă într-un campionat, și nu numai pentru arbitrii români, ci pentru arbitrii din orice alt campionat. Acolo unde tu-ți faci meseria săptămână de săptămână, te întâlnești de foarte multe ori cu jucătorii respectivi, cu antrenorii, cu mass media din țara respectivă, lucrurile se pot complica, spre deosebire dacă te duci la un meci internațional. Ați văzut că de foarte multe ori, când veneau arbitrii străini la meciuri foarte tari în România, jucătorii, în primul rând, aveau un comportament diferit total față de orice alt arbitru român ar fi fost la meciul respectiv și cred că de aici pleacă multe probleme care apar în campionatele interne, dar și de la atitudinea jucătoriilor față de arbitru, pentru că se dezvoltă o familiaritate. Mai au o ranciune de la alt meci, e greu în România să le depășești chiar așa pe toate. Și diferit fiind față de Cupele Europene, unde îl vezi o dată sau de două ori maxim pe an, ai un respect pentru că totuși vine de la UEFA și vrei-nu vrei, trebuie să te comporti într-un fel pentru că vrei să joci în Cupele Europene. Cred că de aici pleacă foarte multe din probleme. Iar pe de altă parte, nu știu dacă există vreodată arbitru care să nu fi avut controverse în țara lui, indiferent ce ar fi făcut în Cupele Europene.

Ascultă aici interviul integral:

- Advertisement -