Laszlo Dioszegi s-a arătat foarte fericit după ce Sepsi Sf. Gheorghe a învins Rapid în Giulești, scor 1-0, cu un gol marcat la ultima fază a meciului.
În direct la emisiunea “Execuții matinale”, patronul clubului covăsnean și-a felicitat jucătorii pentru efortul depus.
În același timp, Dioszegi și-a exprimat părerea de rău cu privire la Cristiano Bergodi. Partida de luni seară a fost ultima condusă de antrenorul italian pe banca Rapidului.
“Noi vrem să jucăm fotbal împotriva oricărei echipe. Ieri am făcut un meci foarte bun. Felicit băieții pentru că s-au dăruit iar. S-a văzut că fac totul pe teren.
Îmi pare foarte rău de domnul Bergodi pentru că este un antrenor bun. A fost și la noi și ne-a adus 3 trofee. Putem spune chiar 4, că abia plecase înainte să vină domnul Ciobotariu. Putem spune că și la al 4-lea trofeu a avut un rol foarte mare.”, a declarat Laszlo Dioszegi, la Sport Total FM.
Laszlo Dioszegi visează ca Sepsi să se califice în cupele europene. În clipa de față, formația covăsneană se află pe ultimul loc din Play-Off, la 4 puncte în spatele podiumului.
“Ne-am dori foarte mult (n.r. – să prindă cupele europene). Știm că o să fie foarte greu, dar speranța moare ultima. Urmează două meciuri acasă, dacă am reuși să strângem minim 4 puncte, atunci realistic vorbind am avea șanse.”, a continuat finanțatorul lui Sepsi.
În plus, Dioszegi a asigurat că antrenorul german Bernd Storck va continua pe banca lui Sepsi și sezonul viitor, indiferent de cum se va încheia stagiunea curentă.
“Antrenorul rămâne. Am discutat în primă fază, că dacă intrăm în Play-Off, atunci automat se prelungește contractul. Da, da (n.r. – va continua și în sezonul următor).”, a mai adăugat Dioszegi.
Ascultă aici interviul integral cu Laszlo Dioszegi: