Audio | George Cosac, încrezător că Simona Halep va reveni curând la turneele majore: “Sunt convins că va primi wildcard-uri”

George Cosac a vorbit, la emisiunea “Execuții matinale”, despre vestea momentului din sportul românesc: revenirea Simonei Halep în tenis.

Președintele Federației Române de Tenis este convins că organizatorii turneelor îi vor oferi campioanei noastre wildcard-uri pentru a fi prezentă pe tabloul principal.

“Încă nu știu nimic exact (n.r. – despre locul din clasamentul WTA). În momentul în care un sportiv se accidentează, își poate ‘îngheța’ clasamentul timp de un an de zile. Dacă revine, când revine, are dreptul să folosească acel clasament ‘înghețat’ pentru 9 competiții majore. 

Eu sunt ferm convins că, în momentul în care va fi pregătită fizic și va începe să joace, organizatorii de competiții își vor dori să o aibă pe tabloul de concurs. Simona a fost mereu una dintre cele mai populare jucătoare și sunt convins că va beneficia de anumite wildcard-uri.

Valoarea și performanțele obținute îi dau dreptul să joace acolo. Și sunt convins că, prin propriile forțe, va putea să joace și să ajungă în fazele superioare la toate competițiile. Cred că în 2-3 luni se poate pune pe picioare și încet, încet, s-o poată lua de la început.

Cu siguranță, va trebui să înceapă cu meciuri mai ușoare. Acum există și pericolul să se accidenteze. Dar treaba asta o știe ea mult mai bine. Până nu va fi pusă la punct din punct de vedere fizic, nu cred că se va aventura în competiții mari astfel încât să-și pună în pericol integritatea fizică.”, a declarat George Cosac, la Sport Total FM.

Ascultă aici interviul integral cu George Cosac:

 

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -