Andrei Ursu: “Cercetăm în continuare dosarul Revoluției, foarte vast, 3300 de volume. Unele au fost ascunse, dar aceste dosare arată o cu totul altă realitate despre Revoluția Română”

Andrei Ursu a fost prezent în studioul Sport Total FM, la emisiunea Fluier Final, în dialog cu Narcis Drejan.

Fiul disidentului Gheorghe Ursu a vorbit despre lupta pe care a dus-o în încercarea de a scoate la iveală adevărul în cazul morții tatălui său, care a fost victima regimului comunist și al torționarilor, după ce acesta a trimis o scrisoare către Europa Liberă. Gheorghe Ursu atrăgea atunci atenția asupra ordinelor criminale ale lui Ceaușescu privind consolidările clădirilor după cutremurul din 1977.

Totodată, Andrei Ursu a oferit detalii și despre munca pe care o depune, alături de alți cercetători, în studierea Dosarului Revoluției, care nici până în ziua de azi nu are o soluționare.

“Am venit în țară cred că cam de 180 de ori, în ultimii 33-34 de ani. Recent am reușit să stau ceva mai mult, că nu prea mai are sens să fac călătoriile astea. Sunt costisitoare și obositoare, am ales să rămân mai mult pe aici. Slavă Domnului, pot lucra la jobul din Statele Unite de la distanță. Lucrez în software și avem un avantaj aici, fusul orar îmi permite să lucrez 8 ore pe zi, după ora 5, până la ora 2 noapte, azi m-am învoit.

Colegii mei știu în mare povestea mea, iar șeful meu o știe destul de detaliat și m-a susținut. Trebuie să-i fiu recunoscător că mi-a permis să-mi iau ocazional zile libere, când sunt la proces, în interviuri, că asta fac mai mult aici, cercetarea revoluției cu o echipă care mi-a rămas de pe vremea când am lucrat la IRRD și câțiva cercetători care și-au dat demisia atunci în urma scandalului.

Dar acești cercetători tineri care au participat și sunt co-autori al unor studii din această carte Căderea unui dictator, ei lucrează în continuare cu mine în cadrul Fundației Gheorghe Ursu, cercetăm în continuare dosarul Revoluției, foarte vast, 3300 de volume, nu este complet. Multe volume au fost ascunse, disimulate, la parchetele locale, în arhive. Totuși, 3300 sunt în instanță, le avem, le-am cercetat în ultimii 3-4 ani și aceste dosare arată o cu totul altă realitate despre Revoluția Română din decembrie 1989, mai ales cine a tras în noi după 22 decembrie. Este o cu totul altă istorie decât încearcă s-o acrediteze procurorii militari, Parchetul General, cei care au semnat rechizitoriul care se află astăzi în judecată la Curtea de Apel București.

Unii bănuiesc adevărul, slavă Domnului, mulți tineri au urmărit cărțile noastre, din ce în ce mai mulți cumpără, am văzut un clip de la Zaiafet, care se numește “Cine a tras la Revoluție?”, îl recomand, are 2 milioane de vizualizări. Deci unii au început să se lămurească. Dar trebuie să recunosc că în mass-media mainstream, deocamdată, au câștig de cauză securiștii. Adică prin procurorul Pițu, chiar astă iarnă a avut o contraofensivă a narațiunii securității pe care el o propagă la toate posturile de televiziune. A început cu oamenii aserviți securității. Atenție, a început să propage narațiunea la Ion Cristoiu, care are nume de cod Coroiu, informator al securității și care se dă și mare istoric. Apoi a ajuns și la Antena 3, un post al unui fost informator al securității, a mers și la TVR, și la Digi, omul a făcut un tur al acestor televiziuni unde a fost deseori flancat de oamenii securității”, a declarat Andrei Ursu.

Întreaga discuție poate fi ascultată mai jos:

 

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -