Radu Drăgușin a fost în prim-plan la meciul disputat de echipa sa, Genoa, împotriva celor de la Verona, scor 1-0, în etapa a 12-a din Serie A. Fundașul român a marcat golul victoriei în minutul 44, cu o execuție demnă de un atacant.
Cel mai scump jucător român, cotat la 10 milioane de euro de transfermarkt.com, a ajuns la finalizare înainte de pauză.
Haps a trimis o minge înaltă în careu, iar Drăgușin a urmărit-o excelent și a șutat superb din voleu, la colțul scurt. A fost primul gol înscris de Radu Drăgușin în Serie A!
Drăgușin i-a dedicat golul superb familiei sale. Internaționalul român visează să ajungă cât mai sus în fotbalul mare.
“Am trăit o mare emoție când am înscris. Am mai fost aproape să marchez cu Salernitana, dar importante sunt cele 3 puncte câștigate de echipă. Dedic acest gol familiei mele și celor apropiați, de asemenea. Este o recompensă pentru munca grea pe care am depus-o în această perioadă.
Sunt foarte tânăr și trebuie să capăt foarte multă experiență. Sunt în creștere și am un singur țel: vreau să devin cel mai bun! Am crescut la Juventus și am învățat foarte multe de la Bonucci și Chiellini. Trebuie să o țin tot așa și să muncesc. Această victorie ne va ajuta să ne păstrăm calmul.”, a declarat Radu Drăgușin, pentru Sky Sport Italia.
George Pușcaș, celălalt jucător român de la Genoa, a fost introdus pe teren în minutul 54.
În urma victoriei contra Veronei, Genoa a urcat pe locul 13 în prima ligă din Italia, cu 14 puncte acumulate.