Echipa națională de polo a învins campioana olimpică en-titre: “Băieții au demonstrat că există potențial! Au făcut un meci senzațional!”

Alex Matei, a intervenit telefonic la Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Liga de Weekend” din 2 iulie, pentru a discuta cu realizatorul Narcis Drejan, despre performanța echipei naționale de polo masculin împotriva Serbiei, campioana olimpică en-titre.

Naţionala masculină de polo pe apă a României a învins puternica echipă a Serbiei, campioana olimpică en titre, cu scorul de 17-14 (7-4, 3-3, 3-4, 4-3), sâmbătă, într-un meci pentru locurile 5-8 ale Cupei Mondiale 2023, al cărei turneu final are loc la Los Angeles.

“Da, Serbia este campioana en-titre, am reușit performanța să-i batem obținând un scor de 17-14. Ei au venit aici cu cea mai bună echipă a lor și într-adevăr a fost un semnal de alarmă din pricina rezultatelor bune încă de anul trecut. Totuși vorbim de echipa națională a Serbiei care este campioană olimpică en-titre și eu sunt ferm convins că la Jocurile Olimpice va face un rezultat foarte bun. 

Ca să vă spun un pic din secretele noastre, am fost întâi în iad și apoi în Rai. Ce s-a întâmplat? Nimeni nu se aștepta la contraperformanța împotriva Italiei. Lucrul care a contat a fost acela că am avut încredere de la bun început în toți copii de la echipa națională și în toți componenții. Atunci, imediat după ceea ce s-a întâmplat în meciul cu Italia, pentru că la un asemenea dezastru efectiv nu au ce să mai spui. Eu în cariera mea nu am mai trecut prin asemenea experiențe, însă au existat și experiențe asemănătoare și atunci cred că știu cum să abordez lucrurile astea. A doua zi de dimineață ne-am strâns toată Federația Română de Polo, am stat la discuții aproximativ o oră unde și eu mi-am spus ofurile și sfaturile, fiecare a spus problemele și tot ce se întâmpla, iar după care am spus că ăsta este momentul să facem ceva. Ați văzut, la nuntă toată lumea se strânge și zâmbește, la înmormântare toată lumea fuge. 

Băieții au demonstrat că există potențial așa cum am crezut și noi în el, au făcut un meci senzațional și au respectat fiecare indicație tactică, ceea ce nu s-a întâmplat absolut deloc în meciul cu Italia, capacitate fizică au demonstrat că au, deci nu a fost vorba de o pregătire fizică în meciul cu Italia, ci pur și simplu nerespectare și lipsă de idee, dar și de voință. Chiar îi apreciez pentru meciul cu Serbia, au respectat tactica până în ultima secundă și nu s-au dat bătuți, repet, vorbim de o națională a Serbiei care a băgat în teren cei mai buni jucători”, a spus Alex Matei la Radio Sport Total FM.

Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -