Aflăm finalistele din UEFA Champions League și UEFA Conference League în cursul unei zile de miercuri care e presărată cu meciuri tari în toate sporturile. Noi te așteptăm, așa cum te-am obișnuit, cu #SuperPariuri și #SuperAvantaj.
REAL MADRID – BAYERN MUNCHEN
Real-Bayern este unul dintre duelurile clasice ale Champions League, gazdele de miercuri seara conducând cu 12-11 la victorii directe, în alte patru dispute consemnându-se ”X” la final, inclusiv egalul din tur, 2-2. În tot sezonul, Real nu au suferit nicio înfrângere pe teren propriu, ultimul eșec oficial acasă consemnându-se în urmă cu aproape 13 luni! Numai două eșecuri are Real în acest sezon, este vorba de un 1-3 în campionat, respectiv un 2-4 în prelungiri, în Cupa Spaniei, ambele suferite în fieful rivalei locale Atletico. Bayern visează ca prima competiție europeană ca importanță să o facă să uite de sezonul slab din Bundesliga, unde a pierdut titlul după 11 ani.
Club Brugge și Fiorentina se întâlnesc în returul semifinalelor din UEFA Europa Conference League. Toscanii au șansă importantă să fie primii finaliști ai competiției în acest sezon, însă avantajul lor după manșa întâi este unul destul de fragil, de un gol.Viola s-a impus cu 3-2, pe ”Artemio Franchi”, săptămâna trecută, după un meci extrem de disputat. A condus de două ori, după golurile lui Sottil și Belotti, însă a fost egalată de fiecare dată. Mai întâi de Vanaken, din penalty, după care de Igor Thiago, la scurt timp după ce flamanzii au rămas în zece oameni în urma eliminării lui Onyedika. Victoria Fiorentinei a venit abia în primul minut suplimentar, datorită lui Nzola.
CSC 1599 Șelimbăr vrea să încheie play-off-ul în condiții decente, după ce era pe locul 1 la finele sezonului regulat. Sibienii au avut prestații decepționante în partea a a doua a campionatului, cu două runde înainte de final ei fiind pe 3, cu 49 de puncte. Oaspeții de miercuri nu mai au nicio șansă de a promova direct, singurul lor scop fiind acela de a trece peste Csikszereda (loc 5, 40p.) și de a prinde un loc de baraj care i-ar asigura teoretic un adversar mai accesibil din SuperLiga. Mioveniul este pe ultima poziție din play-ott, cu 39 de puncte.
Hunedorenii încheie un sezon de vis, Corvinul fiind cu gândul la finala de Cupa României cu Oțelul. Dar, alb-albaștrii vor să-și ia rămas bun de la fani cu o victorie, înaintea penultimei runde din play-off-ul din eșalonul secund ei fiind pe 2, cu 49 de puncte. În etapa trecută, trupa lui Florin Maxim a pierdut cu 0-1 pe terenul Unirii Slobozia, formație care va termina sigur pe locul 1. 12 puncte au scos hunedorenii în play-off, având cel mai bun atac din Top6, cu zece goluri marcate în opt runde.
După patru meciuri disputate în acest sfert de finală, Barcelona și Olympiacos se află la egalitate, 2-2, meciul decisiv fiind în Palau Blaugrana, echipa care câștigă jocul 5 fiind calificată în Final Four-ul Euroligii. Dacă două meciuri au fost câștigate clar, alte două au fost extrem de echilibrate, într-unul Barcelona câștigând în deplasare, 82-80, după prelungiri, în timp ce în celălalt Olympiacos a câștigat pe terenul Barcei, 77-75. În ultimele 10 meciuri, disputate în ultimii doi ani, Barca a câștigat de cinci ori, iar Olympiacos de cinci ori, partidele fiind echilibrate întotdeauna.
❗ Hei, nu uita că pe site-ul Superbet și în aplicație găsești și alte pariuri interesante!