Gabi Balint, la 38 de ani de la câștigarea Cupei Campionilor Europeni cu Steaua: “Cu cât trece timpul, realizezi cât de important a fost acest trofeu”

Steaua a sărbătorit 38 de ani de la victoria uriașă în fața Barcelonei, de pe 7 mai 1986, din finala Cupei Campionilor Europeni ce s-a desfășurat la Sevilla.

Gabi Balint, atacant în echipa de aur a Stelei la acea vreme, a rememorat momentele de atunci, în direct la Sport Total FM. Deși spune că lumea s-a săturat ca poveștile de la Sevilla să fie spuse an de an, fostul atacant crede că odată cu trecerea timpului realizeaza cât de important a fost trofeul.

“Unii s-au cam săturat, an de an, să ne audă că discutăm și că spunem cam aceleași lucruri, că nu știu ce detalii mai sunt pe care nu le-am spus în trecut. Dar adevărații suporteri care au fost și care mulți dintre ei s-au făcut steliști după acea seară, sigur că în fiecare an, pe 7 mai, sărbătoresc acest trofeu, această seară magică. Cu cât trece timpul, realizezi cât de important a fost acest trofeu. Sigur că dacă era ca în ziua de azi organizat, poate era mult mai greu să ajungi în finală, dar una peste alta, nu e numai finala de la Sevilla, pe care am câștigat-o, ci sunt câțiva ani buni în care am luptat cu echipe de talie europeană, echipe pe care le-am învins, am fost și la turneu la Madrid și la Coruna, unde am câștigat, am fost aproape an de n cu niște echipe foarte bune și ne-am impus sau am făcut rezultate pozitive”, a declarat Balint.

Gabi Balint a vorbit și despre contextul în care Steaua a câștigat Cupa Campionilor în anii ’80, dar și despre nivelul fotbalului românesc, care este în regres, comparativ cu perioada în care Steaua scria istorie.

“Sigur, poate că nu erau atât de multe echipe, nu erau atât de mulți bani, nu erau atât de mulți jucători foarte buni. Fotbalul s-a dezvoltat în ziua de azi, e mult mai dezvoltat ca înainte, e clar. Viteză de joc, așezări tactice, FIFA și UEFA au venit cu schimbarea regulamentului, care zic eu că e pozitivă, în general. În Champions League am avut medie de peste 3 goluri pe meci, lucruri multe s-au întâmplat de atunci. E adevărat, fiecare etapă are farmecul ei, că și înainte de noi au fost alții în generația din anii ’70, de care noi am auzit și n-am apucat să-i vedem. Au fost fotbaliști mari și la nivelul României și la nivel european.Bineînțeles că trăim ce a fost după. Din păcate pentru fotbalul românesc, dacă fotbalul la modul general a progresat, a câștigat foarte mult spectacol, totuși, în România, rezultatele sunt negative și nu mai e ce a fost. Îmi aduc aminte de campionatul românesc de atunci, ce meciuri aveam în diferite orașe, stadioane pline, se juca bine, erau echipe bune”, a spus Gabi Balint.

 

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -