Dinamo se confruntă cu momente tensionate, după ce jucătorii au protestat pe 16 ianuarie și au refuzat să se antreneze, din cauza restanțelor salariale. Totodată, Ovidiu Burcă a avut o conferință de presă în care i-a criticat dur pe fotbaliști și a nominalizat 5 dintre aceștia, cei care ar fi inițiat greva, spunându-le că sunt liberi să plece.
Vlad Iacob, administratorul special al lui Dinamo, a explicat pe larg situația, în direct la Sport Total FM. Acesta a declarat că cei din conducere îl susțin pe Ovidiu Burcă necondiționat și afirmă că jucătorii au procedat greșit, pentru că li s-a comunicat că o restanță salarială va fi achitată chiar săptămâna aceasta.
“Tot ce se va întâmpla de acum înainte se va întâmpla în spatele ușilor închise. Când vom avea o concluzie o vom comunica public, împreună cu Răzvan Zăvăleanu. Din punctul ăsta de vedere clubul, în cel mai scurt timp, sper să aibă claritate și să știm exact direcția în care ne îndreptăm. Eu am făcut publice mai multe informații privind licențierea, privind nevoile financiare ale clubului și așa mai departe. Consider că e datoria mea și era datoria mea să spun aceste lucruri cât se poate de clar. O să conlucrăm fără probleme de acum înainte și până acum am colaborat foarte bine în majoritatea timpului. Avem nevoie de liniște din acest moment.
Legat de refuzul jucătorilor de a se antrena luni, nu vreau să spun decât că lucrurile s-au liniștit, a spus mai multe Ovidiu Burcă la conferința de presă. Eu și conducerea îl susținem pe Ovidiu Burcă necondiționat. Înțelegem poziția jucătorilor și nemulțumirile lor și cred că pentru orice angajat al unei companii există nemulțumiri în momentul în care drepturile salariale nu sunt achitate la zi, dar am spus foarte clar, condamnăm modul în care ei au ales să se manifeste pentru că la Dinamo nu există un finanțator, nu există un investitor, nu e ca și cum e cineva care ține banii blocați și nu vrea să achite salariile. Noi mereu când primim bani, de la sponsori și mai ales de la asociația suporterilor îi dăm mai departe cu prioritate către jucători”, a declarat Vlad Iacob.