Vlad Bușcă, Alex “Gomez” Dăscăloiu și Robert „Sep” Pieptan au fost invitați în studio-ul Sport Total FM, în cadrul emisiunii “Fluier final”, unde au vorbit despre festivalul “We are the underground”.
Cea de-a 3-a ediție a festivalului se va desfășura pe 23-24 ianuarie în Quantic Club din București. Biletele sunt disponibile AICI.
“Pe 23-24 ianuarie 2026, Club Quantic din București devine epicentrul unui nou cutremur sonor!
Singurul festival dedicat anilor ’90 – păstrează tradiția si revine cu legendele locale care au scris istorie și au influențat generații întregi de fani din scena metal românească!
Două seri intense, riff-uri grele, atmosferă underground și o comunitate unită de aceeași pasiune: METAL!”, se arată pe pagina oficială a eventimentului.
9 trupe legendare din această zonă vor urca pe scena din Capitală: Ultimatum, Avatar, L.O.S.T., Hathor, Evergreed, Gothic, Grimegod, Taine și Kratos.
Mai multe detalii despre festivalul “We are the underground” au oferit Vlad Bușcă și Alex “Gomez” Dăscăloiu, de la trupa L.O.S.T., și Robert „Sep” Pieptan, de la Taine.
“Recunoaștem că s-a gândit Alin Petruț de la Gothic la acest festival acum vreo 2 ani de zile, când a fost prima ediție. Asta ar fi a 3-a ediție. La prima ediție am fost doar Gothic, Taine și L.O.S.T. A o fost o singură zi.
În 2025, la cea de-a doua ediție, festivalul a durat 2 zile. A fost un fel de resuscitare a acestor tinere talente din anii ’90. Kronos a avut prima apariție în concert după 20 de ani. Au mai fost Taine, Grimegod, Gothic și L.O.S.T.
La următoarea ediție, Avatar, Hathor și Ultimatum vor avea o revenire în concert după 20 de ani. Cam acesta este modelul pe care și l-a dorit Alin și care iată că anul acesta aduce și mai multe trupe vechi care n-au mai concertat de foarte mulți ani.
Vor cânta 5 trupe în prima zi și 4 trupe în a doua. În prima zi vor urca pe scenă Ultimatum, Avatar, L.O.S.T., Hathor și Evergreed. Iar în a doua zi vor cânta Gothic, Grimegod, Taine și Kratos.
Am avut multe momente de cumpănă. Dar mereu am spus ‘Dacă n-o facem acum, când o facem?’. Am avut lucruri de care să ne agățăm – câte un concert, câte un festival, câte un album.
Suntem prieteni. Noi, L.O.S.T., suntem în formula asta de 11 ani. Iar acesta este un factor foarte important la o trupă care se bazează destul de mult pe cum ne înțelegem între noi.”, au povestit cei 3 invitați, la Sport Total FM.
Ascultă interviul complet:

