Tiberiu Curt, vicepreședintele de la Farul Constanța, a comentat, în direct la Sport Total FM, rezultatul echipei sale în meciul cu FCSB, dar și faza controversată în urma căreia constănțenilor le-a fost anulat un gol pe motiv de ofsaid.
Curt spune că rezultatul de 1-1 este unul echitabil, însă crede că cei din camera VAR au luat decizia greșită. Acesta punctează faptul că lucrurile sunt clare, poziție corectă la Louis Munteanu, și fără a trage liniile.
“Per total mulțumiți pentru rezultatul final, poate se putea și mai bine, poate se putea și mai rău, a fost cum a fost. Au fost și decizii ale arbitrului care au fost în urma unor faze limită, cred că toată repriza a doua despre asta a fost, dar cred că rezultatul reflectă realitatea din teren și e un rezultat echitabil în final.
Eu am văzut faza imediat după ce s-a întâmplat și am zis din start că nu are cum să fie ofsaid, mai apoi am văzut tot felul de linii trase. Eu cred că tehnologia pe care o avem noi, în urma căreia arbitrii iau decizii e un pic depășită, văd ce se întâmplă în alte campionate și sunt mult mai exacte măsurătorile. Dar cu ochiul liber am putut să văd că picioarele fundașului sunt în careu, iar Louis e în afara careului, ceea ce spune totul.
Soluția este să îmbunătățim softul pentru că sunt multe decizii, și Clujul s-a plâns anul trecut. Nu știu cum se trag liniile din soft, dar cred că trebuie să fie ceva automat, nu trase din mâna omului. Cred că asistentul luase decizia corectă, acordase gol. Sincer, dacă te uiți la fază, fără linii trase, n-a fost ofsaid. Nu era nevoie nici de VAR cred”, a declarat Tiberiu Curt.