Șumudică la Botoșani? Valeriu Iftime: “Pe Șumudică l-aș aduce oricând, cred în flerul lui. Are ceva care te motivează când te doare cel mai tare capul”

FC Botoșani s-a despărțit de Marius Croitoru, antrenorul de drept al echipei, deși acesta nu avea licență PRO, după un start de sezon complet ratat.

În prezent, Mihai Ciobanu este antrenorul principal, alături de Andrei Patache, dar Valeriu Iftime spune că e gata să aducă un antrenor care să aibă licență PRO și care să respecte toate regulile impuse de FRF.

Iftime a mărturisit că a avut o relație foarte bună cu Marius Croitoru, însă din cauza limitărilor impuse de Federație, prin care acesta nu putea da indicații de pe bancă, alături de rezultatele proaste, l-au făcut să renunțe la colaborare.

“Am vorbit cu fotbaliștii, probabil că cea mai mare virtute a mea este că știu să ies din stările de eșec. Trebuie să ai continuu energia și structura de a căuta să ieși din starea asta de degringoladă în care suntem și noi acum. Suntem într-o poziție neașteptată, am crezut că suntem o echipă bună indiferent de adversar, din păcate azi suntem într-un loc în care nu mă așteptam. Sper să am inteligența, eu și staff-ul, mai ales staff-ul, și să aducem rezultate

Eu am 1000 de angajați în companie, chiar știu să găsesc oameni careu au virtuți și care produc, care au morală, bun simț, care pot aduce valoare adăugată în locul în care îi pui. L-am ales pe Marius Croitoru pentru că eu cu el 3 ani de zile m-am distrat, adică am avut buget cu deficit 0, am vândut fotbaliști, am produs fotbal. E adevărat că la un moment dat el a plecat de la mine, știam tot parcursul de la Craiova și de la Argeș, în care pentru fiecare aveam o explicație și am făcut cu el tot traseul ăsta, a revenit la Botoșani în alte condiții. Eu nu-l acuz de rezultate proaste, pentru că s-a schimbat foarte mult regula antrenorului în poziția lui. El era activ, avea efervescență, uneori chiar deplasat, prea energic, azi nu poate să mai facă nimic. El făcea echipa la antrenament și după nu poate s-o pună la joc. Se antrenau foarte bine, spune el, și la joc era un pic degringoladă. Această chestiune nu poate fi măsurată și s-ar putea să nu am dreptate.

E adevărat că n-ai succes meci de meci, ești într-o criză. El cred că era într-o criză, l-am văzut eu, nu mai era omul… Nu i-a dat voie să se manifeste și chiar că în condițiile astea, să stai numai pe bancă… Ce să faci? Du-te acasă, fă-ți școala și revino după, la mine, în altă parte. Și eu am forțat cumva nota crezând că formula asta va merge, dar e greu. Pe de altă parte, cred că are și el mult de învățat din eșecurile astea repetate, 3 eșecuri adunate, contează foarte mult să contruiești o carieră sănătoasă”, a declarat Iftime.

Marius Șumudică la Botoșani?

Patronul de la Botoșani spune că l-ar aduce pe oricând pe Marius Șumudică la echipă.

“E un capitol închis, trebuie să fim foarte atenți, ne uităm în viitor. Trecutul s-a întâmplat, poate am greșit și eu că nu l-am convins pe Marius să fie altfel, poate că am greșit că nn-am înțeles situația impusă de FRF, că dacă n-ai licență PRO, n-ai voie să comentezi, n-ai școală, n-ai ce căuta acolo. Nu mai comentez subiectul ăsta.

În viitor e clar că caut un antrenor cu licență PRO, dar nu vreau să zic nimic public acum. În momentul de față este Mihai Ciobanu anternor cu licență, care are cu totul altă relație cu Andrei Patache, cel mai bun produs al fotbalului botoșănean din ultimii 20 de ani. Are personalitate și cred că 1-2 meciuri poate duce echipa asta și sper să le ducă bine. După, mai văd. Dar în condițiile date voi căuta un antrenor cu licență care să fie antrenor definitiv, și pe teren, și-n acte, și peste tot, pentru că asta e regula și vreau s-o respect.

Pe Șumudică l-as aduce oricând, pentru că cred în flerul lui și aici e vorba de vocație. Are ceva care te motivează când te doare cel mai tare capul. Așa cred. Dar pentru ine cred că e un antrenor mare, și la Botoșani trebuie să-l motivezi, e un om cu bani. Trebuie să aibă un challenge ca să vina la Botoșani. La Botoșani s-a născut Eminescu și vreau în locul unde s-au născut Eminescu, Iorga, Ionesco, vreau să fac și fotbal. Cum să-l motivez? Câți bani să-i dau? Înțelegeți?“, a declarat Iftime.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -