Simona Halep a fost suspendată pentru dopaj timp de 4 ani, a anunțat ITIA, instituția independentă responsabilă de gestionarea și administrarea antidoping în cadrul tenisului profesionist. Pedeapsa este cea mai drastică și se aplică și la alte activități legate de tenis, nu doar la participarea în competiții.
Halep nu mai jucase un meci oficial de mai bine de un an, de la US Open 2022, când a fost depistată pozitiv la roxudastat, o substanță interzistă. Românca poate face apel doar la TAS, iar în cazul în care nu va avea o decizie favorabilă, ar putea juca tenis după 6 octombrie 2026, când va avea 35 de ani.
“ITIA confirmă că un tribunal independent a suspendat-o pe Simona Halep pentru o perioadă de 4 ani, din cauza încălcării Programului Anti-Doping. Dubla campioană de Grand Slam, în vârstă de 31 de ani, a fost găsită vinovată pentru două încălcări separate. Prima, cu substanța interzisă roxadustat, la US Open 2022. A doua este legată de iregularitățile din pașaportul său biologic.
Tribunalul Independent Sports Resolutions, întrunit pe 28 și 29 iunie 2023 la Londra, a ascultat opiniile specialiștilor și pe cele ale reprezentanților lui Halep. Halep în persoană a prezentat dovezi în fața curții. Pe 11 septembrie 2023, tribunalul a confirmat că a găsit-o vinovată pe jucătoare pentru încălcarea a două articole:
– prezența roxadustatului în proba de urină colectată pe 29 august 2022 la US Open
– folosirea unei substanțe sau unei metode interzise pe durata anului 2022, rezultat bazat pe colectarea a 51 de probe de sânge oferite de jucător prin programul antidoping.
Tribunalul a transmis că nu există niciun motiv să pună sub îndoială concluzia unanimă la care au ajuns cei 3 experți.Concluzia a fost că „cel mai probabil dopajul” este explicația pentru iregularitățile găsite în cazul lui Halep”, se arată în comunicatul ITIA.
„După un proces de audiere complex și riguros, salutăm decizia tribunalului independent. Volumul probelor pe care tribunalul a trebuit să le ia în considerare atât în procedura roxadustat, cât și în procedura ABP a fost substanțial.
ITIA a urmat procesele corespunzătoare, așa cum am face-o cu orice altă persoană – în conformitate cu Codul Mondial Antidoping – îndeplinindu-ne scopul și responsabilitatea de a susține principiul concurenței loiale, în numele sportului. Juriul a recunoscut că procedura adecvată a fost urmată în cadrul deciziei scrise.
Înțelegem interesul public semnificativ în aceste cazuri și ne menținem angajamentul de a fi cât mai transparenți posibil, iar decizia completă va fi publicată în timp util”, a declarat Karen Moorhouse, director executiv al ITIA.
Știre în curs de actualizare.