Sevilla – Granada: ieșiți din lupta la titlu, andaluzii sunt neînvinși acasă

Cu opt etape înainte de finalul sezonului, Sevilla a ieșit din lupta la titlu, după eșecul de pe Camp Nou, și îi rămâne să lupte pentru statutul de vicecampioană. Andaluzii primesc vizita celor de la Granada, vineri, de la ora 22:00, pe Ramon Sanchez Pizjuan, în prima partidă a rundei cu numărul 31. În tur, Granada s-a impus cu un surprinzător 1-0.

4 ETAPE FĂRĂ VICTORIE

Nici Sevilla n-a reușit s-o oprească pe Barcelona, care, după victoria din El Clasico, a câștigat la limită confruntarea cu trupa lui Julen Lopetegui.  A fost doar 1-0, grație golului superb marcat de Pedri în minutul 72. În urma înfrângerii, Sevilla a picat de pe locul 2 tocmai pe 4, dar la egalitate de puncte cu Barcelona și Atletico.

Astfel, alb-roșiii au pus capăt unei serii de 15 partide fără înfrângere în campionat. Ce-i drept, înaintea derby-ului cu Barcelona, aveau trei remize consecutive. În toate competițiile, andaluzii n-au mai câștigat de la meciul tur cu West Ham, din Europa League.

Sevilla are acum același număr de puncte cu Barcelona și cu Atletico, 57, cu 12 mai puțin decât Real Madrid, dar andaluzii sunt departe de jocul celor doi granzi și au și golaveraj mai slab. În schimb, echipa se poate lăuda cu jocul bun prestat pe Ramon Sanchez Pizjuan. Sevilla este singura formație din La Liga care n-a pierdut niciun meci pe teren propriu, în acest sezon.

GRANADA VREA SĂ REPETE REZULTATUL DIN TUR

Granada vine după remiza de pe teren propriu cu Rayo Vallecano, scor 2-2, unde a revenit de la 0-2 în ultimele 27 de minute ale partidei. Cu patru puncte acumulate în precedentele două runde, gruparea antrenată de Ruben Torrecilla s-a distanțat la trei lungimi de zona retrogradării.

Cum Sevilla traversează o perioadă mai slabă, fiind fără victorie în ultimele patru etape, Granada e determinată să producă o nouă surpriză, la fel ca în tur, mai ales că are nevoie de puncte pentru a-și face finalul de sezon liniștit. Însă, în deplasare, echipa are un singur succes în precedentele nouă jocuri.

Mai mult, Granada are o listă foarte lungă de jucători indisponibili din cauza accidentărilor: Rochina, Dani Raba, Montoro, Gonalons, Arias, Lozano și Carlos Neva.

- Advertisement -

Articole Similare

- Advertisement -
- Advertisement -