Sepsi OSK Sf. Gheorghe este de nerecunoscut în Superligă, echipa fiind la 4 eșecuri consecutive, cel mai recent împotriva CFR-ului, în deplasare, scor 3-0.
Laszlo Dioszegi a vorbit despre situația din ultimele etape a clubului său, în direct la Sport Total FM. Aceste e de părere că jucătorii s-au mulțumit cu rezultatele bune din Conference League, unde au fost aproape de accederea în grupe, iar acesta este unul dintre motivele pentru care echipa nu găsește victoria în Superligă.
“S-au întâmplat multe lucruri după aventura europeană, numai că nici până în ziua de astăzi nu ne dăm seama ce s-a întâmplat și cred că va rămâne o enigmă pentru mult timp ceea ce s-a întâmplat în ultimele 4 meciuri. Un lucru e clar, nu mai e echipa ce a fost acum o lună jumătate. Nu se șterge niciodată, rămâne în istorie ceea ce au făcut în teren, dar atitudinea, dăruirea și voința a ceea ce vedem în ultima lună lasă mult de dorim. Trebuie să recunoaștem sincer.
Sunt mai mulți jucători care nu aduc randamentul scontat și putem spune că se vede foarte clar. Sper să studiem cât mai repede cazul și să găsim hiba, să redresăm corabia și să vină victoriile. Dacă jucăm cum am jucat în ultimele meciuri, slabe șanse, neapărat trebuie să schimbăm din temelii ceva.
Eu cred că psihic jucătorii nu sunt la înălțime, ca să nu spun altfel. Cred că s-au automulțumit după rezultatele bune din Conference League și poate din cauza asta nu și-au dorit așa mult victoria, pentru că într-adevăr au reușit să facă niște meciuri foarte bune în Conference League și toată lumea vorbea de noi. Dar nu e de ajuns. Un fotbalist care se respectă trebuie să joace la fel chiar dacă joacă din 3 în 3 zile. Trebuie să recunoaștem că n-a fost ușor, ei nu-s obișnuiți, dar noi niciodată nu căutăm scuze și spunem clar și răspicat că ceea ce joacă acum nu e nici măcar o umbră a ceea ce a fost acum o lună jumătate”, a declarat Laszlo Dioszegi.