Reacția conducătorilor, după ce CSM Lugoj, CSM București și CSO Voluntari s-au calificat în optimile Challenge Cup: “E cadoul perfect!”

Voleiul românesc trăiește momente de vis. Nu mai puțin de 4 echipe de volei feminin sunt angrenate în cupele europene în acest sezon. Alba Blaj evoluează în Liga Campionilor, în timp ce CSM Lugoj, CSM București și CSO Voluntari joacă în Challenge Cup. La volei masculin, Arcada Galați evoluează în Liga Campionilor.

Fetele de la CSM Lugoj, CSM București și CSO Voluntari s-au calificat în optimile de finală ale Challenge Cup, unde vor da piept cu Tent Obrenovac (Serbia), Panathinaikos (Grecia), respectiv ZOK UB (Serbia).

Conducătorii celor 3 cluburi s-au arătat extrem de fericiți după performanțele atinse de fete.

Pe rând, la emisiunea “Trafic Sport”, de la Sport Total FM, au intrat în direct Dan Brudiu, șeful secției de volei de la CSM Lugoj, Mihai Simion, președinte CSO Voluntari, și Gabriel Gancea, managerul general de la CSM București.

“A fost un sezon foarte greu anul trecut. Culmea, că într-un an în care ne-am propus lucruri interesante, dar nu ne-am așteptat să ajungem atât de departe, am reușit să facem cel mai bun an din istoria voleiului din Lugoj. S-a ajuns într-o finală de cupă europeană, ceea ce este enorm pentru voleiul din oraș. Pe lângă asta, câștigarea Cupei României, a Supercupei României și a medaliei de bronz în campionat au însemnat încununarea unei perioade extraordinar de grele, cu multe ‘focuri’ și multe dificultăți, dar tocmai din acest motiv frumoasă și demnă de reținut.”, a declarat Dan Brudiu, la “Trafic Sport”.

“Suntem la al 4-lea nostru sezon pe prima scenă. Parcă ar fi fost ieri sezonul în care am promovat. Am avut un început dificil, dar ușor, ușor, cu răbdare, am reușit să construim un proiect sănătos. Practic, calificarea în cupele europene și onoarea de a reprezenta România au reprezentat cadoul perfect și recunoașterea muncii pe care am depus-o. Ne bucură că în acest sezon reușim să avem un parcurs mult mai bun în cupele europene. Și anul trecut ne-am calificat în Challenge Cup, dar atunci ne-am oprit în primul tur.  Acum ne bucurăm că reușim să avem un parcurs mai lung și sper să ajungem în sferturile de finală, în primele 8 echipe, unde soarta ne va scoate în față puternica echipă Novara.”, a spus Mihai Simion, președintele CSO Voluntari.

“Ca performanțe anterioare, se știe că am câștigat un titlu național, am fost vicecampioni naționali, câștigători de Challenge Cup în 2017, ulterior desființați în 2018 din motive financiare. Reînființați acum un an. Sezonul trecut s-a reînceput activitatea la nivel de seniori. Ca și componență a echipei, avem și jucătoare din străinătate, și jucătoare românce cu experiență, și jucătoare tinere care urmează să capete experiență. Mai departe, ține și de buget, pentru că sunt toate strâns legate, ține și de pregătire și chiar de noroc.”, a declarat Gabriel Gancea, managerul general de la CSM București.

Interviul integral cu Dan Brudiu:


Interviul integral cu Mihai Simion:


Interviul integral cu Gabriel Gancea:

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -