Adrian Porumboiu a fost inclus de Ion Crăciunescu pe lista potențialilor înlocuitori ai lui Kyros Vassaras la președinția Comisiei Centrale a Arbitrilor.
În cadrul emisiunii “Fluier final”, de la Sport Total FM, fostul președinte de la FC Vaslui a răspuns pe scurt, explicând că nu se pune problema să ajungă la șefia CCA.
Adrian Porumboiu, Ioan Igna, Cristi Balaj, Alexandru Tudor și Nicolae Grigorescu sunt cele 5 variante propuse de Ion Crăciunescu pentru șefia CCA.
Fost arbitru FIFA cu peste 230 de meciuri conduse în SuperLiga, Porumboiu chiar s-a amuzat în momentul în care a fost întrebat despre posibilitatea respectivă, folosind o replică din perioada comunismului.
“Eu vă răspund foarte simplu, e o poantă veche, mă rog, de pe vremea lui Ceaușescu. Vă răspund prin două ‘cuvinte’: EX CLUS. (N.r. – Deci nicio șansă, nu?) Nu, nu, ar fi chiar culmea. N-a fost când trebuia să fie. O melodie frumoasă: ‘Dacă n-a fost să fie’.”, a spus Adrian Porumboiu, în exclusivitate la emisiunea “Fluier final”.
Porumboiu a lăsat de înțeles că Cristi Balaj și Alexandru Tudor, alți doi foști arbitri de nivel înalt propuși de Ion Crăciunescu la șefia CCA, ar merita să primească această oportunitate.
“Nu pot să încurc lumea, nici vorbă. Acolo trebuie să vină un fost arbitru tânăr, care să se ocupe de treaba asta. N-am niciun fel de problemă. Chiar și pe cel care a propus treaba asta (n.r. – Ion Crăciunescu).
Ceilalți doi văd că sunt implicați… unul la un club (n.r. – Cristi Balaj), altul, păcat de el, că umblă cu cădelnița și nu își găsește cadența în arbitraj (n.r. – Alexandru Tudor). Fiecare cu treaba lui. Dar nu se poate, nici vorbă. Sunt incompatibil. Ca să te duci, prima dată trebuie să îți facă cineva o propunere. Eu nu m-am propus niciodată nicăieri.”, a mai adăugat Porumboiu.
Ascultă integral declarația lui Adrian Porumboiu, mai jos: