Radu Voina: ,,Obiectivul nostru a fost locul 10, chiar mă gândeam că vine dl. Dedu și le dă prima”

Radu Voina, campion mondial și triplu medaliat olimpic, a intervenit telefonic la Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Execuții Matinale” din 14 decembrie, pentru a discuta cu realizatorii Gabriel Maricescu și Daniel Nazare, despre eșecul naționalei României la mondialul din Spania.

,,Am fi vrut foarte bine să spunem altceva, dar am plecat la acest Campionat Mondial cu acel obieciv și din câte am înțeles președintele Dedu nu a luat nicio decizie în consiliul de administrație și obiectivul a fost locul 1-10. Prin această înfrângere am ajutat federația să mai economisească niște bani, că dacă ieșeau pe locul 10, erau pasibile de o primă.

Chiar mă gândeam că dacă sunt pe locul 9 sau 10, trebuie să vină Dedu, să scoată banii și să le dea prima fetelor, de îndeplinirea obiectivului. Sigur, facem haz de necaz, Campionatul Mondial a fost cu niște echipe ce nu aveau ce căuta acolo. Cu siguranță că la nivelul conducerii Federației Internaționale, se vrea răspândirea cât mai mult a handbalului, dar sunt acolo echipe care n-au ce căuta acolo“, a spus Radu Voina la Radio Sport Total FM.

Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -