Radu Drăgușin a jucat 50 de minute în victoria răsunătoare obținută de Tottenham pe terenul lui Aston Villa, scor 4-0, în etapa a 28-a din Premier League.
Fundașul român a fost introdus pe teren la scurt timp după pauză, în locul olandezului Van de Ven, care s-a accidentat.
La finalul partidei de pe Villa Park, Drăgușin a declarat că se simte ca acasă la Spurs și că este dornic să joace și în următoarele meciuri.
”Sunt foarte fericit că am câştigat aici. Era foarte important pentru noi să obținem cele 3 puncte. Ei au jucat foarte bine, dar au primit acel cartonaş roşu (n.r. – în minutul 65) şi asta a reprezentat o mare problemă pentru ei. Nu au mai putut să ne pună nicio problemă apoi, iar noi am dominat.
Eu m-am simţit foarte bine, mi-a fost dor să joc. Abia aştept următoarele meciuri. Am avut un ritm foarte bun şi sper să mai joc de acum înainte multe meciuri. Suntem pe drumul nostru. Vrem să jucăm un fotbal foarte bun. Oamenii de la club m-au primit foarte bine şi pot spune că deja mă simt ca acasă”, a spus Radu Drăgușin, după victoria cu Aston Villa.
🚨Radu Drăgușin:
🗣️”I am very happy to be able to come on and help the team to victory.”
🗣️”We have many important games to come that I look forward to playing in.”
🗣️”I’ve settled in well here, it feels like home.”#THFC | #COYS | #TOTTENHAM | #AVLTOTpic.twitter.com/C4rqMlUwIQ
— Last Word On Spurs (@LastWordOnSpurs) March 10, 2024
Radu Drăgușin ar putea profita de accidentarea lui Van de Ven și să devină titular la Tottenham. Concurentul său pe post ar urma să lipsească întreaga lună martie, după accidentarea suferită la genunchi, anunță Voetbal Zone.
În martie, Tottenham va mai disputa două meciuri: cu Fulham (deplasare) și Luton (acasă).