Paul Papp nu s-a mai putut abţine după un nou pas greşit în Liga 1. FC Botoşani – Universitatea Craiova s-a încheiat la egalitate, scor 2-2, iar fundaşul şi-a pus la zid a aruncat cu “noroi” în coechipierii săi.
Universitatea Craiova are patru meciuri la rând fără victorie în Liga 1 și este la 19 puncte de liderul clasamentului, CFR Cluj.
,,Nu cred că ne ajută foarte mult acest rezultat, pentru că am venit să luăm cele trei puncte. Având în vedere situația din clasament, ne luptăm la play-off și la titlu și cred că azi am pierdut două puncte. Am dominat, dar n-a fost să fie.
Pot să spun că suntem niște proști că n-am profitat de acel penalty. Se mai întâmplă, se mai ratează, dar am avut șansa să luăm cele trei puncte.
Ei au avut două situații și ne-au dat două goluri. Nu cred că e drept, dar trebuie să fim mai concentrați. Îmi vine să râd, suntem niște proști, pierdem puncte foarte, foarte ușor. Trebuie să batem în următoarele meciuri, nu mai avem altă opțiune”, a spus Paul Papp la finalul meciului.