Palatul Parlamentului din București va deveni vineri centrul baschetului european

Palatul Parlamentului din București va deveni vineri centrul baschetului european, găzduind cea de-a 8-a reuniune a board-ului de conducere FIBA Europe, cel mai important for decizional al baschetului continental. Evenimentul reprezintă o oportunitate majoră pentru consolidarea poziției Federației Române de Baschet în structurile internaționale.

Întâlnirea, programată între orele 10:00 și 17:00 în Sala „Mihai Viteazul”, va aduce la București conducerea FIBA și FIBA Europe, inclusiv pe președintele FIBA, șeicul Saud Ali Ahmed Al Thani, secretarul general Andreas Zagklis, președintele FIBA Europe, Jorge Garbajosa, și directorul executiv Kamil Novak. Agenda cuprinde teme strategice precum viitorul competițiilor continentale, criteriile de finanțare, modernizarea regulamentelor și proiectele de dezvoltare pe termen lung.

Președintele Agenției Naționale pentru Sport, Bogdan Matei, a subliniat că organizarea acestei reuniuni confirmă încrederea de care România se bucură în sportul internațional și a promis sprijin pentru proiectele ce consolidează poziția țării în baschetul european. Evenimentul a beneficiat și de sprijinul instituțional al președintelui Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, care a pus la dispoziție gratuit spațiile Palatului Parlamentului.

Federația Română de Baschet va fi reprezentată de președinta Carmen Tocală, vicepreședinte FIBA Europe, care a evidențiat importanța momentului pentru credibilitatea FRB și pentru implicarea directă în definirea direcțiilor strategice ale baschetului continental.

FRB amintește că România, membru fondator al FIBA și parte activă a FIBA Europe de peste nouă decenii, contribuie constant la dezvoltarea baschetului european prin modernizarea competițiilor juvenile, implementarea programelor de dezvoltare, formarea arbitrilor și antrenorilor, dar și prin promovarea baschetului feminin. Reuniunea de la București este privită ca o ocazie de a întări relațiile cu conducerea FIBA și de a evidenția potențialul infrastructurii sportive din România.

- Advertisement -