România joacă un meci crucial pentru calificarea la EURO 2024, sâmbătă seară, de la ora 21:45, contra Israelului. Un meci egal ne-ar asigura calificarea matematică înaintea ultimei etape.
Mihai Stoichiță, directorul Comisiei Tehnice din cadrul FRF, se află cu echipa în Ungaria, acolo unde va avea loc meciul și a vorbit, în direct la Sport Total FM, despre importanța partidei.
Acesta e de părere că “tricolorii” trebuie să confirme și să nu scape printre degetele șansa uriașă pe care o au, calificarea fiind o rampă de lansare pentru mulți dintre jucători pentru echipele importante din Europa.
“Cred că ar fi o mare realizare, în primul rând, să mergem la EURO. Sunt șanse mari, zic eu, sper să nu dezamăgim. Asta e foarte important, pentru că ai ajuns aici, momentul ăsta trebuie speculat să obținem tot ce se poate, calificarea în primul rând. Este foarte important să fim extrem de inteligenți mâine seară. Bineînțeles că suntem motivați și determinați, să nu ne pierdem capul orice se întâmplă în teren, să jucăm fiecare moment așa cum se cere.
Sunt la antrenamentul oficial, băieții s-au pregătit, au avut parte de antrenamente în care s-au simulat toate fazele prin care poate trece un meci de fotbal, s-au antrenat posibilitățile pe care le pot oferi israelienii în atac și în apărare, să știm să jucăm fiecare moment. Foarte, foarte bine, zic eu, a fost pregătită această dublă. Sper să fie un moment care să ne aducă aminte de Wembley, de Bratislava, de Cardiff, gândește-te că atunci avea jucătorii care jucau pe la echipele mari din Europa, care au transformat individualitatea într-o echipă extrem de respectată în următoarea perioadă, cu meciuri extraordinare. Acum, jucătorii care sunt aici au șansa să formeze o echipă care să îi împingă și pe ei spre campionatele puternice ale Europei, asta e o mare șansă.
Obiectivul de a scoate doar un meci nul te ține sub presiune, să fii concentrat, să nu greșești. Ei au presiunea rezultatului că trebuie să câștige, într-adevăr ei sunt obligați să riște tot”, a declarat Stoichiță.