Marius Avram a analizat prestația lui Adrian Cojocaru din meciul de Cupa României dintre UTA Arad și FCSB, unde centralul a acordat 4 cartonașe roșii și 14 cartonașe galbene.
În opinia fostului arbitru, Cojocaru nu a mers pe prevenție și a scăpat repede meciul din mână.
“Am anticipat niște eliminări din primele 20-25 minute, după ce am văzut cum se joacă și cum a gestionat Cojocaru anumite situații tensionate din teren. Țin minte că a fost un atac dur al lui Popescu, a ieșit un meleu între jucători și s-a terminat cu 4 cartonașe galbene numai la acea fază. Puteam să anticipăm că e o tensiune mare în joc, cu un număr foarte mare de cartonașe galbene date foarte repede, era ușor să spui că s-ar putea să vedem foarte multe eliminări în repriza a doua.
Să știți că nu e doar regulamentar luată fiecare fază în parte de dat un verdict. Într-o analiză a unui meci trebuie să vedem managementul, felul în care a gestionat. Dacă un arbitru, după un meci, se uită în foaie și vede că a avut 14 galbene, 4 roșii, trebuie să-și pună un semn de întrebare, undeva a greșit și nu poate să fie perfect. Au fost nebuni toți, jucătorii ambelor echipe, nu e chiar așa. Undeva, ceva e greșit, când ai atât de multe sancțiuni disciplinare. Dacă ne uităm, foarte multe galbene luate absolut prostesc, întârzieri ale jocului. Două roșii date pentru aplauze, fiecare roșu a fost pentru două galbene”, a declarat Marius Avram.