Laszlo Dioszegi a vorbit, în direct la Sport Total FM, despre situația echipei sale în Superligă, care se află pe locul 8, cu 19 puncte.
Patronul lui Sepsi spune că echipa sa nu joacă fotbal și că aștepările sunt pentru un joc mult mai spectaculos, care să aducă și puncte. El a afirmat că în vestiar s-au format “grupulețe” de jucători care dăunează calității performanțelor.
“De liniștit m-am mai liniștit, dar realitatea rămâne aceeași care a fost și ultima dată când am discutat. Echipa nu joacă fotbal, noi avem așteptări să jucăm mult mai spectaculos. Din păcate ăsta e adevărul, nu prea jucăm fotbal și cu punctele nu stăm bine.
Am vorbit cu toată lumea, explicații nu sunt. Și echipele mari pierd meciuri, nu numai Sepsi, dar explicații concrete n-am găsit. Un lucru e clar, în vestiar au fost grupulețe de jucători, iar asta nu e bine pentru nicio echipă de fotbal. Nu știu cât de mult am reușit să rezolvăm, nu știu ce s-a schimbat, putem spune că la meciul cu Petrolul am văzut o altă atitudine, chiar dacă nu am reușit să învingem, am avut câteva ocazii mari. Să vedem ce o să facem cu Rapid. O să revină 1-2 jucători din cei accidentați. Din păcate, la mijloc și Păun și Rodriguez încă nu au revenit. Să vedem ce putem face”, a declarat Dioszegi.
Jucătorii s-au plâns de hotelurile în care au stat
În presă au apărut informații conform cărora jucătorii lui Sepsi s-au plâns de hotelurile unde au fost cazați în deplasări. Dioszegi a confirmat acest lucru, adăugând că fotbaliștilor le-au fost oferite toate condițiile, la unități de cazare de 4 stele, deși aceștia nu meritau nici de 2 stele, având în vedere jocul prestat.
“S-au plâns, nu că nu stau la 5 stele, dar unii s-au plâns, așa am auzit eu. După au spus că e doar o glumă dar am mai auzit gluma asta și la Bodo/Glimt și la Aktobe, noi de fiecare dată mergem la hotel de 4 stele. Acum nu e vorba că e de 4 sau 5 stele, că nu era un hotel foarte bun, să fim sinceri, mergem la Hunedoara, ca și la Sf. Gheorghe, în orașele mici nu e Intercontinental, cu ce sunt ei obișnuiți. Când mergem la Cluj-Napoca sau la București, stăm la hotel bun, că avem de unde alege.
Trebuie să ținem cont și de distanța față de stadion, că după se plâng că mergem mult cu autobuzul. Întotdeauna trebuie să găsim hotel aproape, mâncare bunî, unii jucători sunt puțin mai fițoși, ceea ce nu este în regulă. Le-am zis că le dăm toate condițiile, dar ei joacă nici pentru hotel de 2 stele și întotdeauna am stat la 4 stele. Mai mult ce să oferim? Mâncarea e aleasă de doctorul nostru, mergem la hoteluri și negociem să avem alimentație potrivită pentru jucători, n-ar trebui să comenteze nimic. Că patul era mai mic decât în alte hoteluri… Astea sunt condițiile, acum ce să facem? Dacă e bune pentru alții, eu nu cred că am devenit așa o echipă uriașă ca să putem avea pretenții și la mărimea paturilor”, a declarat Dioszegi.