Pilotul britanic de Formula 1 Lando Norris (McLaren-Mercedes) a câștigat duminică Marele Premiu al Ungariei, etapa a 14-a a Campionatului mondial (din 24 de etape), pe circuitul de la Hungaroring, devansându-i pe coechipierul său, australianul Oscar Piastri, liderul la zi în ierarhia generală, și pe conaționalul său, George Russell (Mercedes), scrie AFP.
După ce vineri a înregistrat cei mai buni timpi în primele două sesiuni de antrenamente libere premergătoare cursei, Norris, plecat din linia a doua, poziția a 3-a, a adus echipei McLaren cea de-a 200-a victorie la clasa regină a automobilismului viteză.
Monegascul Charles Leclerc (Ferrari), care a luat startul din pole position, a încheiat pe locul 4, în timp ce olandezul Max Verstappen (Red Bull), campionul mondial en-titre, a terminat pe locul 9. Britanicul Lewis Hamilton a sosit abia pe poziția a 12-a.
Competiția va intra în pauza de vară până la Marele Premiu al Olandei, programat în ultimul weekend din luna august.