Jannik Sinner a câștigat titlul la Australian Open în fața lui Daniil Medvedev, scor 3-6, 3-6, 6-4, 6-4, 6-3. Este primul titlu de Grand Slam din cariera italianului de 22 de ani.
Medvedev a început meciul lansat și și-a adjudecat primele două seturi, ambele la 3, iar finala părea că va curge într-o singură direcție.
Totuși, Sinner și-a regăsit jocul în setul 3, pe care a reușit să-l câștige cu break realizat târziu. În setul 4, care a durat și cel mai mult, 55 de minute, cei doi au câștigat pe rând schimburi epuizante de mingi, dar tot Sinner a reușit să facă break-ul și a trimis meciul în decisiv.
Cel de-al patrulea meci de 5 seturi jucat de Medvedev la această ediție de Australian Open și cele peste 24 de ore petrecute pe teren și-au spus cuvântul în decisiv, rusul cedând cea de-a doua finală consecutivă la Melbourne (în 2022 a pierdut tot de la 2-0 avans la seturi, contra lui Rafael Nadal).
Pentru Jannik Sinner a fost prima finală de Grand Slam jucată și prima câștigată în carieră.