Istvan Kovacs este printre cei 36 de arbitri “centrali” chemați de FIFA la Cupa Mondială din Qatar, alături de cei doi colegi români asistenți, Adrian Artene și Vasile Marinescu. Totuși, Kovacs nu a arbitrat niciun meci și a fost doar rezervă în 5 rânduri la această ediție a Campionatului Mondial.
Adrian Porumboiu, fost arbitru internațional, a declarat, în direct la Sport Total FM, că Istvan Kovacs va primi un meci în faza grupelor, dar că șansele ca acesta să arbitreze în fazele finale sunt destul de mici. Porumboiu spune că românul este pregătit pentru meciurile de la Cupa Mondială și că nu înțelege deciziile lui Pierluigi Collina, cel care face delegările.
“Sigur va primi un meci la centru, mai ales că era în planul lor. Dacă era singur, nu era și cu asistenții, mai ziceam să fie rezervă, dar i-au adus pe toți trei. Va primi meciuri, n-am nicio îndoială. Și eu mă așteptam să-l văd, dar nu-s indignat de treaba asta. Sunt ferm convins că va arbitra, dar mi se pare un pic exagerat să credem că va prinde o parte finală a campionatului, atât timp cât nu l-au folosit de la început. Ceilalți, care sunt în prima linie, au avut delegări. Nu știu ce e în mintea lui Collina, că el face delegările.
Kovacs face față cu brio la ce e acolo, va primi un meci până vineri, când se termină grupele”, a declarat Porumboiu.