Ioan Ovidiu Sabău, singurul jucător român care a apărut pe coperta jocului FIFA din 1994 până în prezent

EA Sports a lansat anul trecut FIFA 22, cea mai nouă ediţie a celebrului simulator de fotbal, joc cu milioane de utlizatori, iar aceștia se pregătesc intens să lanseze FIFA World Cup 2023. Lansat în 1994, a adunat pe copertă nume celebre ale sportului – rege, iar în 1996 “coverul” a fost “asigurat” de Ioan Sabău, fost mare internaţional, pe vremea aceea la Brescia.

Poza e surprinsă într-un duel al fostului mijlocaş român cu Andy Legg în finala Cupei Anglo-Italiene, de pe Wembley, dintre Notts County şi Brescia, câştigată de trupa lui Mircea Lucescu, 1-0.

,,Eu știam dinainte să apar pe copertă. M-au contactat telefonic, iar apoi am semnat un contract pentru a putea folosi numele și imaginea mea. Nu puteau să îmi pună imaginea fără acordul meu și chiar mi-au dat bani ca să accept această ofertă”, a spus Ioan Ovidiu Sabău la Radio Sport Total FM, în cadrul emisiunii ,,Fluier Final”.

Acesta a ținut să glumească pe marginea subiectului: ,,Ar trebui să mă mai plătească, că uite la ce nivel au ajuns. Ar trebui să le fac o scrisoare să vedem ce zic cei de la EA Sports”.

Întreaga discuție poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -