Helmuth Duckadam face radiografia FRF, după ultimele eșecuri: “Nu mai iese nimeni acum la TV. S-a așternut tăcerea. FRF e stat în stat”

Helmuth Duckadam a comentat, într-o intervenție la Sport Total FM, ultimele rezultate ale naționalei de seniori, dar și ale celorlalte loturi, inclusiv eșecurile pe bandă rulantă de la nou înființata echipă U20.

Fostul portar al Stelei e contrariat de faptul că nimeni din cadrul Federației Române de Fotbal nu iese să ofere explicații după ratarea calificării la baraj, amintind faptul că după anumite succese, conducătorii erau prezenți imediat în spațiul public.

“Am văzut că după victoriile pe care le-am obținut, cu Portugalia (n.r. România U20 a învins cu 2-1 Portugalia U20), toată lumea a ieșit în față. Cei de la federație au apărut la toate posturile TV. După ultimele înfrângeri, că au fost mai multe, și n-am reușit să ne calificăm nici la baraj, nu mai iese nimeni! S-a așternut tăcerea din partea celor de la FRF.

Singurele lor argumente pe care le mai aud e că de vină este campionatul, fiind slab și de aia loturile sunt cum sunt, iar rezultatele la fel. Dar mă întreb cine dă aceste licențe? Nu federația? Cine face nominalizările de antrenor la loturi, convocările? Tot federația le face. Asta este, am văzut unde ne aflăm. Dacă până acum am avut speranța că vine ceva din urmă și o să avem o generație peste câțiva ani, care să ducă echipa națională la un turneu final, se vede că în 3 jocuri avem un golaveraj de 0-17. Perspectivele sunt sumbre (n.r. România are un golavaraj de 1-17 în ultimele 3 eșecuri: 7-0 cu Italia U20, 4-0 cu Germania U20 și 6-1 cu Anglia U20)”, a explicat Duckadam.

În ceea ce privește alegerea noului selecționer, Duckadam lansează 2 scenarii: “Eu sunt foarte curios pe cine vor alege la echipa națională, deoarece au 2 alternative, din punctul meu de vedere. Să aleagă un antrenor cuminte și ascultător sau unul cu personalitate, gen Pițurcă, Hagi, Petrescu, chiar Edi Iordănescu. Sunt foarte curios ce vor alege pentru că FRF e stat în stat. Nu-i poate trage nimeni la răspunedere. Face ce vor, va trebui să ne obișnuim cu acest lucru.

Zilele trecute la TV a citit cineva actuala comisie tehnică din care cred că 5-6 oameni nu mai fac parte din ea. Am vazut acolo nume precum Narcis Răducanu. Sunt câțiva oameni care n-au fost la acea comisie niciodată. Ea este constituită din domnul Stoichiță și al doilea om e tot domnul Stoichiță. Mulți n-au mai fost deloc, din câte știu eu. Trebuie să fie și Comisia Tehnică, și de acolo vin ceva bănuți, e bine să fii acolo”, a încheiat Duckadam.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -