Gigi Becali spune că Edi Iordănescu va avea putere deplină la FCSB: “Începe o nouă eră, era dictaturii militare!”

Potrivit declarațiilor lui Gigi Becali, FCSB se va despărți de Dinu Todoran, iar Edi Iordănescu va fi prezentat mâine în funcția de antrenor.

Gigi Becali spune că a acceptat condițiile lui Iordănescu, cea mai importantă fiind aceea ca patronul clubului să nu se implice în alcătuirea echipei, așa cum o făcea până acum. În caz contrar, antrenorul ar putea primi 500.000 de euro, conform surselor DigiSport.

„Mâine o să fie la antrenament. Nu mai vreau să mă mai bag deloc și am zis «Băi Edi, știu ce îți dorești. Deci nu mă mai întreba că nu mă mai interesează pe mine. Tu faci totul! Și echipa, și schimbări și toate! Numai tu. Nu mă mai bag, nu mă mai interesează.

Doar o să mă duc mâine cu el să-l prezint și atât. În rest, la revedere! Doar atât, o să mă duc să le spun «Băi, începe o nouă eră! Începe era dictaturii militare!».

Până acum, la FCSB a fost democrație. Acum e dictatură militară. Dictatura militară este Edi, care de acum comandă, face, taie, spânzură”, a spus Becali potrivit sport.ro.

În ceea ce-l privește pe Dinu Todoran, acesta ar urma să antreneze la FCSB 2, a declarat Becali.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -