Gheorghe Hagi anunță că în anul 2025 Farul va juca pe noul stadion din Constanța

Gheorghe Hagi, managerul campioanei României, Farul, a declarat, marți seară, 23 mai a.c., în emisiunea Digi Sport Special, că în anul 2025, echipa din Constanța va evolua pe noua arenă din oraș.

„Da, se demolează (n.r. actualul stadion de la Constanța). Lucrurile merg foarte bine. În 2025 vom juca! În doi ani suntem acolo. Avem un stadion frumos la Ovidiu, cochet, mic. Dacă avea mai multe locuri… Cred că ne trebuiau 15-18.000 de locuri. Important e să faci performanță. Publicul e atras de fotbal bun, așa trebuie chemat suporterul, nu să aștepți să vină el”, a declarat Gheorghe Hagi.

Context:

Pe 20 martie a fost semnat contractul pentru demolarea actualei arene de pe strada Primăverii. Este vorba de execuția lucrărilor pentru „proiectare și execuție desființare construcții existente pe amplasamentul «Complexului Stadion Gheorghe Hagi»“, în valoare de 8.200.776,05 lei fără TVA, adică 9.758.923,44 lei cu TVA (1.984.106 euro).

Într-un interviu, pentru Focus Press, în luna martie a.c., primarul Vergil Chițac anunța că, în luna august a acestui an, va fi finalizată demolarea Stadionului „Gheorghe Hagi“: „Vor avea la dispoziție o lună de proiect și patru luni de demolare propriu-zisă“. Noua arenă din Constanța ar avea ca termen de finalizare anul 2025, după cum a declarat edilul-șef.

Cine se ocupă de demolare

Iată asocierea de firme care a câștigat licitația: Apolodor Grup Construct (ofertant lider), Apolodor Demolări (ofertant), Pop&Asociații (subcontractant) și Pop&Asociații Consulting Engineers (subcontractant).

Câteva detalii despre firmele câștigătoare:

Apolodor Grup Construct SRL este o firmă înființată în anul 2004, cu sediul în Sectorul 3 din București. Aceasta se ocupă de lucrări de demolare a construcțiilor. Firma este administrată de Nicoleta Carmen Done. Asociat majoritar este firma Cozz Consult RO SRL, cu 55%. Roxana Stoian, Iuliu Eugen Alban, Dana Alexandra Ioanițescu, Nicoleta Carmen Done, Mariana Claudia Buculei, Constanța Ouatu și Octavian Radu Ouatu, cu câte 8%, sunt ceilalți asociați ai firmei. În anul 2021 a avut o cifră de afaceri de 4.623.663 de lei, un profit net de 1.391.824 de lei și patru angajați, potrivit listafirme.ro.

Popp & Asociații SRL este o firmă tot din București, înființată în anul 2002. Administratori sunt Andrei Dragoș Marcu și Mădălin Vasile Coman, care sunt și asociați cu câte 40%, alături de Ionel Claudiu Badea, cu 20%. Firma se ocupă de „activități de inginerie și consultanță tehnică legate de acestea“, iar în anul 2021 a avut o cifră de afaceri de 11.257.008 lei, un profit net de 102.774 de lei și 46 de angajați, conform listafirme.ro.

Apolodor Grup Construct SRL face parte din grupul de firme Apolodor. În portofoliul Apolodor se află inclusiv demolarea Stadionului „Lia Manoliu”, acolo unde s-a construit Arena Națională. Grupul Apolodor cuprinde firmele Apolodor Com Impex, Apolodor Grup Construct, Apolodor Demolări, Central Construcţii şi Demolări, potrivit Ziarului Financiar. Pop & Asociații SRL s-a ocupat, printre altele, și de proiectarea stadioanelor Steaua și Rapid din București, conform focuspress.ro.

Firmele interesate de construirea arenei din Constanța

Două asocieri de firme sunt interesate de achiziția pentru construirea stadionului „Gheorghe Hagi”, din Constanța, în valoare de aproximativ 80 de milioane de euro. Ofertanții leaderi sunt Erbașu SA, care s-a ocupat și de construirea stadioanelor Steaua și Rapid, din București, dar și firma din Bacău, SSAB-AG SA, care este interesată și de construirea noului stadion din Timișoara.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -