George Justinian: ,,Vă spun cu durere că am rămas singura capitală fără patinoar”

George Justinian, fostul nostru mare jucător de hochei, a fost prezent în studioul Sport Total FM, în cadrul emisiunii „Trafic Sport” din 22 octombrie, pentru a discuta cu realizatorul Răzvan Toma, despre viața sa de sportiv de performanță și despre hochei pe gheață în general.

,,Din păcate am rămas singura capitală din Europa, fără patinoar. Vă spun cu durere pentru că știu câți copii veneau la pationar în fiecare zi. Cel puțin, câteva sute de copii s-au pierdut odată cu închiderea patinoarului “Mihai Flamaropol” din București.

Ca orice copil am mers la fotbal. Fotbalul era pentru noi ceva deosebit. Am avut plăcerea și onoarea să fac și ceva organizat, la început am fost la Metalul, la dl. Leon Lazăr, după care am trecut la Centrul Steaua 23 August, la profesorul Francisc Fabian. De acolo, cu un prieten foarte bun de-al meu, Eugen Țone, am mers la patinoar, am mers odată, de două ori, de trei, și chiar am început să mă îndrăgostesc de acest sport. Când m-am dus prima dată la Școala Sportivă 2, la profesorul Crihan, mi-au dat și patine, așa că am abandonat fotbalul. A apărut plăcerea de a primi echipament și patine, plăcerea de a patina și de a merge la meciuri pentru a-i vedea pe foștii mari hocheiști ai noștri, mi-a plăcut enorm și am rămas la hochei.

Pe vremea aceea nu se găseau patine și ca să mergi la patinaj public, închiriai, plăteai 10 lei și patinai două ore. După ce am primit echipament, chiar eram zi de zi pe gheață. Țin minte că aveam trupa noastră: Țone, Tureanu, Ionică Martin, ajuns peste ani antrenor la Sportul Studențesc, și cu mine. Zilnic eram pe patinoar și rugam orice echipă să ne antrenăm cu ei. Toți locuiam în jurul patinoarului, la 10 minute de el. Ne întâlneam și de dimineață până seara, ne antrenam cu toți cei care ne primeau.

Am organizat un Turneu Mondial la Grupa C, la Galați în 1971. Era patinoar descoperit, iar al doilea a fost în 1979, atunci când a câștigat Olanda și cu acel prilej au acoperit patinoarul. Era o bijuterie de patinoar la început. Nici acum nu arată rău că este îngrijit. Atunci noi l-am inaugurat cu Cprilejul acelui Campionat Mondial. 

Țin minte că terminasem antrenamentul și aveam o după-amiază liberă. Am coborât la restaurant să mâncăm ceva. N-am apucat să stau puțin că uitându-ne pe geam, am văzut un copil care mergea un copil care se îndrepta de la mal spre lacul înghețat, de unde curge apa de la instalatiile patinoarului. Gheața era foarte subțire și am rugat pe cineva să iasă și să strige la el, numai că nu mai a apucat, că s-a rupt gheața cu acel copil. Atunci am fugit din restaurant, mi-am aruncat pantofii și am alergat spre el, la 5-6 metri s-a rupt gheața și cu mine, așa că a trebuit să sparg gheața ca să ajung la el. Norocul lui a fost că având un ghiozdan în spate, i s-a agățat de gheață și așa l-a ținut deasupra. L-am apucat și încet, încet am încercat să ies spre mal. Aproape de mal nu mi-a fost ușor, apa rece, frigul de-afară, și am strigat la un coleg, portarul Vasile Morar, care era la pescuit, să vină să mă ajute. A venit m-a ajutat și l-am scos. L-am dus la cabinetul medical. I-a dat primul ajutor. Din fericire nu intrase în șoc hipotermic. L-au dus la Spitalul “Grigore Alexandrescu” și a doua zi a insistat să mă duc să îl văd. Discutând cu el, mi-a spus că dacă știa să înoate ieșea singur. I-am spus să meargă la întot, numai să nu mai încerce iarna chestia asta”, a spus George Justinian la Radio Sport Total FM.

Discuția poate fi ascultată pe site-ul nostru, www.SPTFM.ro, accesând înregistrarea de mai jos.

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -