Cu ocazia Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului, Fundația Neuroatipic organizează Gala Neuroatipic, Ediția I, un eveniment caritabil de înaltă ținută, dedicat susținerii comunității neuroatipice și promovării incluziunii sociale.
Evenimentul va avea loc în data de 2 aprilie 2026, începând cu ora 18:00, la Palatul Parlamentului, Salonul de Recepții, reunind specialiști, reprezentanți ai societății civile, parteneri instituționali și susținători ai cauzelor sociale. Programul va contine discursuri ale reprezentatilor oficiali din partea Guvernului, Ministerului Educatiei si Cercetarii , Parlamentului si va fi insotit de un concert sustinut de Directia 5 care s-a alaturat cauzei. La intrare va exista un VR cu ajutorul caruia participantii pot explora lumea prin ochii copilor cu autism, copii care vor fi prezenti la Gala si vor veni pe scena alaturi de terapeutii lor.
Gala Neuroatipic își propune să marcheze această zi importantă prin prezentarea proiectelor dedicate copiilor și tinerilor neuroatipici, evidențiind nevoia de sprijin, empatie și implicare activă în construirea unei societăți mai echilibrate și mai deschise diversității. Inițiată de Fundația Neuroatipic, organizație cu experiență în domeniul sănătății mintale și al intervenției psihologice, gala reprezintă o platformă de dialog și acțiune, în care sunt aduse în prim-plan inițiative concrete și soluții menite să sprijine dezvoltarea armonioasă a copiilor și bunăstarea familiilor acestora. Dr. psih. Crina Nedelcu, fondatoarea Fundației Neuroatipic, subliniază importanța acestui demers: “Gala Neuroatipic este mai mult decât un eveniment, reprezintă o declarație de solidaritate și responsabilitate față de copiii și tinerii neuroatipici. După peste 20 de ani de experiență în lucrul direct cu familiile acestora, cred cu tărie că schimbarea reală începe prin educație, empatie și acțiune concretă. Ne dorim să oferim nu doar vizibilitate, ci și soluții reale, astfel încât fiecare copil să aibă șansa la o dezvoltare armonioasă și la o viață demnă”. Prin amploarea și simbolistica sa, Gala Neuroatipic devine un reper important în promovarea valorilor umane fundamentale și în susținerea vizibilității comunității neuroatipice.
Despre Fundația Neuroatipic
Fundația Neuroatipic are ca misiune crearea unui mediu sigur și incluziv pentru copiii și tinerii neuroatipici, precum și sprijinirea familiilor acestora prin servicii specializate, consiliere și programe de intervenție adaptate. Dr. psih. Crina Nedelcu, fondatoarea Fundației Neuroatipic, declară: “De peste 20 de ani, mi-am dedicat activitatea sprijinirii copiilor și tinerilor neuroatipici și familiilor acestora, oferindu-le un spațiu sigur în care să își poată exprima preocupările și să găsească sprijin real. Gala Neuroatipic este o extensie firească a acestei misiuni, un pas important în construirea unui mediu incluziv, în care fiecare copil să fie înțeles, susținut și valorizat. Cred cu tărie că, prin colaborare și implicare, putem identifica cele mai bune soluții pentru ca fiecare copil să beneficieze de o dezvoltare optimă”
Detalii : 0723.070.844

