Agenția Internaționala pentru Integritatea Tenisului a emis recent un comunicat prin care atrage din nou atenția sportivilor asupra riscurilor la care se expun prin folosirea suplimentelor, accentuând faptul că aceștia sunt vinovați dacă o substanță interzisă e depistată în corp, chiar dacă nu a existat intenție.
Simona Halep a fost suspendare provizorie după ce a fost depistată pozitiv la Roxadustat și așteaptă audierea în regim de urgență la Sport Resolutions la Londra.
Gabriela Andreiașu, directorul Agenției Naționale Antidoping, a făcut noi precizări în cazul Simonei Halep și a explicat că există o posibilitate ca sportiva să scape de o suspendare, doar în anumite cazuri, și doar dacă acestea sunt demonstrate în fața judecătorilor.
“În primul rând nu cred că acest comunicat are legătură direct cu Simona Halep și cu toate informațiile pe care le transmite Sport Resolutions, ci pur și simplu aduc la cunoștință tuturor sportivilor, personalului asistent, dar și practicanților, pentru că până la urmă pe toată lumea interesează un anumit subiect, nu neapărat că are legătură cu Simona Halep, ce se întâmplă într-un caz de dopaj, cui revine sarcina probei, ce se întâmplă în cazul în care în organismul unui sportiv este identificată o substanță, ce probe poate să aducă, care sunt etapele în această procedură de apărare.
Am citit că s-a stabilit un anumit termen pentru audiere în regim de urgență. Noi nu avem cunoștință de acest termen, dacă avocații au spus, probabil că așa este. Pot să confirm că procedural, după impunerea unei suspendări provizorii, se organizează în cel mai scurt timp posibil o audiere în regim de urgență.
În cadrul acestei audieri, sportivul poate să aducă probe și dacă demonstrează că un produs pe care l-a folosit și ne referim la suplimente, dacă a fost contaminat cu o substanță interzisă, atunci sancțiunea se poate ridica. Se poate, deci nu e obligatoriu, trebuie demonstrat acest lucru.
Această suspendare provizorie se poate impune în 2 moduri. Fie prin prima notificare care se comunică sportivului sau notificare de punere sub acuzare, sau printr-o decizie separată. În cazul Simonei Halep s-a impus prin notificarea care i-a fost comunicată. Se organizează imediat o audiere, în regim de urgență, asta e terminologia din Codul Mondial Antidoping tocmai pentru a-i da posibilitatea sportivului să se apere.
În cazul în care ar fi folosit ceva contaminat fără știrea lui, nu era etichetat, nu ar fi bănuit, era de exemplu un sinonim al unei substanțe de pe lista interzisă și chiar dacă ar fi făcut tot posibilul să caute ingredientele, le verifica pe fiecare și acel sinonim al substanței nu apărea în lista interzisă, atunci sportivul nu avea acea vină totală și se putea ridica perioada de suspendare provizorie”, a declarat Gabriela Andreiașu, la Sport Total FM.