FOTO | Red Bull Racing Show Run în Bucureşti, în faţa a 50.000 de spectatori

Piaţa Constituţiei din Bucureşti a găzduit sâmbătă evenimentul Red Bull Racing Show Run, care a oferit iubitorilor de motorsport din România ocazia să vadă de aproape un monopost de Formula 1, dar şi alte demonstraţii spectaculoase, într-o adevărată atmosferă de festival.

Red Bull Racing a adus mai aproape Formula 1 de fanii din România în cadrul unui spectacol care a inclus demonstrații cu un monopost din sezonul 2011, drift-uri cu două mașini BMW M4 de peste 1,000 CP și cascadorii pe motocicletă.

Unul dintre punctele de atracţie l-a reprezentat monopostul model RB7, cel cu care Sebastian Vettel a câştigat titlul mondial de F1 în 2011, motorul Renault V8 fiind celebru pentru sunetul său.

Red Bull Driftbrothers şi stunt driver-ul Red Bull, Arūnas Gibieža, au completat spectacolul la care a fost prezent şi a făcut o demonstraţie şi multiplul campion naţional de raliuri Simone Tempestini, susţinut de Betano.

Evenimentul Red Bull Racing Show Run a fost organizat şi cu sprijinul ACS Romanian Drift Community şi susţinut de Federaţia Română de Automobilism Sportiv prin emiterea permisului de organizare.

Foto: autocritica.ro

[td_block_15 limit="9" custom_title="Articole Similare" f_header_font_size="15" f_header_font_weight="400" f_header_font_transform="uppercase"]
- Advertisement -